Performanţele sale i-au impresionat pe cei de la Williams, iar directorul tehnic Pat Symonds consideră că finlandezul a demonstrat deja că este capabil să devină campion mondial pe parcursul carierei.
"Sunt foarte impresionat. Este foarte rapid, nu face multe greşeli şi, atunci când le comite, învaţă din ele. Are o personalitate grozavă, este un adevărat jucător de echipă şi sunt absolut convins că are potenţialul de a deveni campion mondial. Am mai lucrat cu campioni mondiali în zilele lor de început şi nu am niciun dubiu, Bottas va fi campion mondial", a declarat britanicul pentru publicaţia Autosport.
Symonds speră ca Bottas să obţină performanţa supremă într-un monopost Williams şi consideră că finlandezul are deja toate ingredientele necesare pentru a deveni campion mondial.
"Nu este vorba despre o singură calitate.
Nu este vorba doar de faptul că este rapid, pentru că există mulţi piloţi rapizi care nu vor câştiga niciodată titlul. Este vorba despre inteligenţă, despre modul în care o aplică, despre cum gândeşte lucrurile, munca pe care o depune, atenţia la detalii. Astfel de lucruri îi vor aduce titlul mondial. Sper să se întâmple într-un monopost Williams pentru că asta ar fi o poveste grozavă", a adăugat el.Via Autosport
Comentarii (3)