Williams ar putea pierde sponsorizarea pentru Maldonado

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 18.11.2011
Un membru al congresului din Venezuela susţine că înţelegerea financiară dintre compania petrolieră de stat PDVSA şi Williams ar putea fi ilegală.

După ce a traversat cel mai modest sezon din istoria echipei, Williams ar putea înregistra noi probleme financiare în perspectiva anului 2012. De data aceasta este vorba despre contractul de sponsorizare semnat cu PDVSA, compania petrolieră de stat din Venezuela, care a intrat în vigoare din acest sezon.

Potrivit legislaţiei din ţara sud-americană, nicio companie de stat nu poate cheltui bani publici pentru astfel de proiecte fără acordul Congresului din Venezuela, care nu ştie însă niciun fel de detalii despre înţelegerea dintre PDVSA şi Williams.

Semnalul de alarmă a fost tras de Carlos Ramos, unul dintre membrii Congresului, care susţine că înţelegerea ar putea fi ilegală. Acesta a cerut echipei Williams o copie a contractului de sponsorizare pentru a afla sumele de bani pe care PDVSA le-a plătit până acum britanicilor, precum şi celelalte detalii financiare ale înţelegerii.

Presa locală susţine că tranzacţia poate valora până la 225 de milioane de dolari pe termen lung, în funcţie de rezultatele înregistrate de echipă.

În cazul în care contractul va fi declarat ilegal în Venezuela, Williams ar putea pierde sprijinul financiar al companiei, în condiţiile în care britanicii au deja numeroase probleme din cauza numărului scăzut de sponsori.

În plus, o astfel de decizie ar afecta şi viitorul în Formula 1 al lui Pastor Maldonado, care a semnat cu Williams tocmai datorită înţelegerii echipei cu PDVSA.

Contactaţi de reprezentaţii presei internaţionale, oficialii echipei Williams au refuzat să facă comentarii pe marginea acestui subiect.

Via | Joe Saward | Scribd | Autosport

Comentarii (3)

  • @Congres
    S-au trezit si astia...
    1 0
  • @Cyrus
    Probabil este un razboi politic in Venezuela, iar Williams a picat la mijloc...
    2 0
  • @Daniel
    Foarte posibil sa ai dreptate. Altfel nu prea se explica
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru