Martin Whitmarsh, fostul şef al echipei McLaren, acolo unde a colaborat cu finlandezul în perioada 2002-2006, consideră însă că Raikkonen nu-şi va realiza niciodată întregul potenţial.
"Kimi este extrem de frustrant pentru că este inteligent şi are ritm, dar te enervează că reuşeşte să compromită totul. Nu şi-a realizat potenţialul şi nu va face asta nici acum, ceea ce este păcat. Înţelege foarte bine şi are un simţ al umorului sec. Îmi place cu adevărat tipul", a declarat el.
Whitmarsh a făcut câteva dezvăluiri şi despre modul în care au decurs negocierile cu Raikkonen pentru sezonul 2009, atunci când McLaren a decis să meargă pe mâna lui Jenson Button.
"Chiar dacă Raikkonen îl urăşte cu pasiune pe Ron Dennis, eu m-am înţeles întotdeauna bine cu el.
În 2009 eram în negocieri cu managerii săi, dar erau un pic prea ambiţios din punct de vedere comercial, iar apoi Button a devenit disponibil şi totul s-a aranjat", a adăugat el.Potrivit publicaţiei Motorsport Magazine, noul contract al lui Raikkonen este valabil pentru un sezon fără opţiune de prelungire.
Via GMM
Gabitza cred ca de pamant groogy a dat Aray cu ei acum mai mult decat Martinel asta,de unde dracu ii stie potentialul ca in anii de la McLaren atentie anii copilariei ii crapa mai mereu ragalia sub el,de vina sangele ala slobod sau masinaricularul ala de exploda cand avea ala lumea mai draga!