Sebastian Vettel are oportunitatea de a deveni matematic campion mondial la finalul Marelui Premiu al Statelor Unite cu o cursă înainte de finalul sezonului, iar coechipierul său Mark Webber îl îndeamnă să facă tot posibilul pentru a-şi îndeplini acest obiectiv.
Australianul consideră că misiunea lui Vettel ar fi mai dificilă în Marele Premiu al Braziliei, întrucât cursa de la Interlagos este afectată frecvent de ploaie, element care ar putea produce rezultate surprinzătoare.
"Austin este un weekend foarte important pentru ca Interlagos poate fi surprinzător. Acolo s-ar putea să plouă, aşa că este un circuit mai 'nervos'. Nu spun că nu poate ploua şi la Austin, dar Brazilia este inprevizibilă cu vremea", a declarat el pentru publicaţia The Age.
Pentru a deveni matematic campion la Austin, Vettel este obligat să termine pe podium, însă situaţia depinde şi de rezultatul pe care îl va obţine Fernando Alonso, aflat la numai 10 puncte în spatele germanului.Astfel, Vettel va fi campion la Austin dacă:
- câştiga cursa, iar Alonso termină cel mult pe locul cinci;
- termină pe locul doi, iar Alonso cel mult pe locul nouă;
- termină pe locul trei, iar Alonso nu câştiga niciun punct.
Via SkySports
Comentarii (5)