Webber speră să obţină prima victorie în următoarele trei curse

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 29.09.2011
Mark Webber şi-a propus să obţină într-una dintre următoarele trei curse prima victorie din acest sezon.

Red Bull Racing a dominat autoritar sezonul 2011 al Formulei 1, iar Sebastian Vettel a obţinut nouă victorii în primele 14 etape din acest an.

În schimb, coechipierul său Mark Webber a obţinut doar două clasări pe a doua treaptă a podiumului în Turcia şi Belgia, iar australianul are încredere că va reuşi să-şi îmbunătăţească aceste performanţe într-una dintre următoarele trei curse, care vor avea loc pe circuitele din Japonia, Coreea de Sud şi India.

"Îmi place Suzuka, este un circuit grozav. Coreea de Sud a fost destul de bună pentru mine până când a început să plouă. Urmează câteva circuite bune. Tuturor piloţilor le place să concureze la Suzuka, aşa că aştept cu nerăbdare să ajung acolo, pentru că este un circuit grozav, la fel ca şi India."

"Am analizat cu atenţie India şi în simulator. Urmează câteva circuite provocatoare şi unele unde sper să continui în acest mod, dar ceva mai bine în dupa-amiezile de duminică, să pun totul laolaltă şi, dacă este posibil, să am un rezultat uşor mai bun.

Suntem bine poziţionaţi pentru a face asta, trebuie doar să executăm planul", a declarat el.

Webber ocupă locul patru în clasamentul general cu 182, însă are de recuperat numai trei puncte pentru a-l egala pe ocupantul locul doi, Jenson Button.

Via | ESPNF1

Taguri: Red Bull, Webber

Comentarii (3)

  • Probabil ca asa o sa si fie...
    ...ordine de echipa ca pe vremea lui Schumi. Nu ma deranjeaza. Mi se pare ok sa il stimulezi un pic si pe cel de pe locul 2
    5 1
  • webber
    chiar daca se califica de pe 1 tot va da rateu la start si nu din cauza lui ci a masinii slabe pe care o are.
    3 2
  • ca si massa
    Webber ponegrit de Red..
    oare ce comentarii va face dupa ce va pleca de la ekipa??? Sigur nu e curat acolo...
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru