Webber: "Relaţia cu Vettel s-a schimbat după incidentul din Turcia"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Mark Webber se îndrepta spre a treia victorie consecutivă din acest sezon în cursa de la Istanbul în momentul în care coechipierul său Sebastian Vettel l-a atacat pentru a prelua conducerea.
Cei doi piloţi ai echipei Red Bull Racing s-au acroşat, iar Webber a terminat în cele din urmă doar pe locul trei, în spatele rivalilor de la McLaren.
La mai bine de o lună de la acest eveniment, pilotul australian a admis că relaţia sa cu Vettel s-a deteriorat în urma incidentului, însă consideră că acest lucru este firesc.
"Înainte de Turcia a existat o rivalitate foarte santatoasă şi aş spune că ne-a luat ceva timp să trecem peste ea, dar mă refer la câteva săptămâni, ceea ce este normal. Incidentul nu a îmbunătăţit situaţia, dar nici nu a distrus relaţia noastră. Unii oameni au crezut că a fost sfârşitul lumii, dar nu a fost aşa. Pe termen scurt, Vettel a pierdut mai mult decât mine. Dar întreaga echipă a învăţat din această situaţie, inclusiv piloţii", a declarat el pentru BBC Sport.
Pe de altă parte, Webber consideră că relaţiile dintre coechipierii echipelor de top nu pot fi perfecte din cauza mizei de a lupta pentru titlul mondial sau pentru victorii, lucru care nu se întâmpla la echipele din spatele plutonului.
"Ar fi total nerealist pentru mine să spun că relaţia noastră este exact la fel, pentru că atunci când forţăm limitele foarte sus pentru echipă, când exista o miză mare, relaţiile vor fi sub presiune.
Este perfect natural şi, de asemenea, este sănătos. Coechipierii se înţeleg foarte bine în spatele grilei de start. Dacă te uiţi la Heikki Kovalainen şi Jarno Trulli (n.r - piloţii Lotus Racing) se înţeleg precum "o casă în flăcări" pentru că nu există nicio miză, dar în frunte sunt multe în joc şi aşa a fost în Formula 1 de 30 de ani", a mai precizat el.Via | BBC Sport
Comentarii (0)