Webber regretă decizia de a utiliza pneuri intermediare în Ungaria
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Mark Webber a terminat doar pe locul cinci Marele Premiu al Ungariei, principalul motiv pentru care nu a reuşit să lupte pentru un loc pe podium fiind strategia adoptată în momentul în care o ploaie slabă s-a abătut asupra circuitului de la Budapesta.
La fel ca şi Lewis Hamilton, australianul a considerat că circuitul este suficient de umed pentru pneuri intermediare, însă după numai două tururi a revenit la boxe pentru a se echipa cu pneuri slick. Pilotul echipei Red Bull şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru decizia pe care a luat-o şi admite ca aceasta a fost o armă cu două tăişuri.
"A fost un Mare Premiu plăcut până când am luat deciziile greşite din cockpit. Am luat decizia corectă să merg cu pneurile slick (n.r - la prima intrare la boxe), dar arăţi complet stupid când eşti singurul cu pneuri intermediare pentru două tururi. Dacă plouă mai tare pentru trei-patru minute atunci este decizia corectă. Evident, diferenţa dintre slick-uri şi intermediare când a fost circuitul umed a fost foarte mare.
A fost decizia mea. Am decis să risc şi, dacă ar fi funcţionat, aş fi câştigat foarte mult. Dar am pierdut câteva poziţii. Aşa a fost să fie astăzi", a declarat el în cadrul unui comunicat de presă.Via | Red Bull
Comentarii (1)