Întrucât se află la a treia mustrare scrisă primită în acest sezon, Webber va fi penalizat cu 10 poziţii pe grila de start a Marelui Premiu al Coreei de Sud, iar australianul consideră că decizia comisarilor este una comică.
"Este cel puţin comic că eu şi Alonso au primit mustrări pentru acţiunile noastre de după cursă. Un moment grozav, iar fanilor le-a plăcut. Contrar zvonurilor, nu am avut nicio interacţiune cu comisarii de cursă când am declanşat isteria", a precizat Webber pe contul său de pe reţeaua de socializare Twitter, referindu-se la informaţiile potrivit cărora comisarii de cursa l-au avertizat prin gesturi pe australian să nu intre pe circuit.
Şansele ca gestul lui Alonso să fie repetat de alţi piloţi vor scădea însă dramatic începând din cursă următoare.
FIA va trimite o informare tuturor echipelor prin care interzice piloţilor să intre pe circuit şi să se oprească pentru a lua un alt pilot pe monopost până la boxe.Via Reuters
Sa fie penalizati si unu' si altu'.Alonso ca l`a luat si Webber ca a acceptat.Nu e corect? :)
Multi din F1 se plang ca fanii nu sunt fair-play. Dar pilotii sunt fair-play intre ei, bai maFIA? Dar maFIA mai e fair-play cu astfel de decizii? Unde naiba mai e sportivitatea? Unde naiba mai e acel lucru care ii face pe piloti sa fie umani?
Asa F1, asa fani.
De-aia Schumacher era huiduit si Senna era iubit. Simplu, nu?
Astea cu "ce s-ar fi intamplat daca..." sunt desprinse din agendele celor care s-au plictisit, gen maFIA. Cand baietii aia de la maFIA se plictisesc, mai gasesc ei ceva sa iasa in evidenta.
Deasemena, ca tot va place sa manjiti numele Schumacher cu mizerii, existau COMUNICATII (stiti voi, sunt alea pe care le tot vedeti si acum in cursa, cand spune ceva un inginer de cursa catre un pilot si viceversa)... Schumacher a cerut atunci informatii despre Ralf si le-a primit.
Nu va mai murdariti pe la fundulet de cacao si nu mai spuneti prostii
@ferr , fair-play'ul e fair-play.Una e sa risti viata unui pilot in scopul de cica "a face bine"(nu stiu ce era in mintea lu' Fernando....mai si conducea cu 100 km/h) si alta e sa te respecti ca de la pilot la pilot...ori sunt eu prost si nu stiu definitia acestui cuvant "fair-play".
Dar, in fine, mai departe, la subiect: mustrarile sunt justificabile tinand cont de natura circuitului. Ca s-a-ntamplat sa fie a 3-a pentru Webber si s-a lasat cu repercursiuni...asta e. Regulile-s reguli, si au trecut timpurile cand fiecare facea pe circuit ce voia, gogosele, taxiuri etc. Da, desigur, era mai spectaculos pentru fani, era mai uman, dar intr-o era a sigurantei actuale din F1, ultimul lucru care-i lipsea lui Ecclestone era sa cada Webber , chiar si la 50 km/h, si sa se rostogoleasca pe asfalt. Nu dadea deloc bine la imagine.