Webber: "Calificările nu mai sunt atât de importante în F1"

de Daniel Popescu
Marti, 07.05.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mark Webber consideră că rezultatele obţinute în calificări nu mai sunt la fel de importante în acest sezon, însă pilotul Red Bull este contrazis de Kimi Raikkonen.

Mark Webber a evidenţiat scăderea importanţei poziţiei pe grila de start în acest sezon, întrucât performanţele din cursă depind de numeroşi alţi factori precum degradarea pneurilor.

Pilotul echipei Red Bull Racing a făcut aceste declaraţii în cadrul unui interviu acordat publicaţiei germane T-Online, în care afirmă că în trecut pole position-ul asigură victoria în proporţie de 75-80%.

"Înainte, calificările însemnau aproape totul, 75-80%. Acum este mult mai puţin. Există un mic joc de şah sâmbăta pentru a te asigura că eşti într-o poziţie bună, dar nu mai este atât de important ca altă dată", a precizat australianul.

Urmareste Automarket
Nu de aceeaşi părere este însă şi Kimi Raikkonen, care nu a obţinut rezultate majore în calificări în acest sezon.
Pilotul echipei Lotus susţine că încă mai există avantaje atunci când pleci din pole position, cum ar fi posibilitatea de a evita un incident la start.

"Cu cât eşti mai sus pe grila de start, cu atât te ajuta mai mult să salvezi pneurile şi să stai departe de incidentele din primul tur", a explicat finlandezul.

Via Motorsport

Comentarii (1)

  • ...si stii de ce??? nu ai starturi deloc bune atunci cind vii din calificari cu un rezultat de frunte. Intreaba mecanicii si inginerii tai de ce, poate ei stiu.
    12 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru