Webber anticipează calificări echilibrate la Montreal

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 12.06.2010
Mark Webber crede că lupta pentru pole position dintre Red Bull şi McLaren va fi foarte echilibrată pe circuitul Gilles Villeneuve.

McLaren Mercedes era considerată principala favorită în Marele Premiu al Canadei, datorită faptului că circuitul de la Montreal se potriveşte mai bine caracteristicilor monopostului MP4-25 comparativ cu cel al rivalilor de la Red Bull.

Totuşi, Sebastian Vettel a stabilit timpul de referinţă în a doua sesiune de antrenamente, după ce prima fusese câştigată de Jenson Button, motiv pentru care Mark Webber crede că lupta pentru pole position va fi strânsă.

"Credeam că McLaren poate face mai mult vineri, dar este încă devreme. Suntem destul de mulţumiţi de cum a decurs ziua. Cred că suntem destul de surprinşi de performanţă, iar acesta este un lucru bun pentru noi. Va fi o luptă strânsă în calificări pentru toată lumea, dar monopostul nostru a fost bun astăzi şi vom vedea cum va decurge weekendul", a precizat australianul la finalul antrenamentelor.

Nici Webber nu a fost scutit de probleme cu pneurile soft, însă la fel ca şi Fernando Alonso anticipează că circuitul se va îmbunătăţi până la ora cursei de duminică.

Via | Autosport

Comentarii (11)

  • Lewis
    a coborat la 1:16: 259 cu o jumatate de secunda sub timpul lui Vettel de ieri. Cred ca Lewis va fi in pole. Ma grabesc poate, dar is foarte foarte exuberant sa vad ca ii pe primul loc :)
    1 2
  • Totusi nu mai folosi in frazele tale ''ii'' . Eventual ''este'' sau ''e'' .
    3 0
  • vorbesc cum vreau
    In Bihor folosim "ii" de obicei. Este o forma mai lejera si mai putin conventionala a termenului.
    1 1
  • Lewis
    Stai putin ca acum e practice3 pana la calificari mai e mult.
    1 0
  • De vorbit e adevarat vorbesti cum vrei dar macar scrie Romaneste. Nu vreau sa devina asta o chestiune de polemica doar am dat o sugestie.
    2 0
  • hai lasama cu de astea
    ce problema mare acuma ca nu folosim intocmai forma strict clasica a unui cuvant. ne cramponam de ea, ca alceva nu avem ce zice.
    1 2
  • Mircea
    Mircea asta e chiar imposibil.
    1 0
  • 601e
    Tocmai am zis ca a fost doar o sugestie. E asta e
    1 0
  • @coanda
    scuzama te rog daca am facut pe irascibilul. credeam ca iarasi sunt ironizat cu rautate pentru folosirea unui termen mai putin uzual. apreciez sugestia daca vad ca nu e spusa ca si ironie :)
    4 1
  • Pace
    1 0
  • jiu petrosani
    jgjgtdfbrvtg5
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru