Vişoiu a ratat prezenţa în puncte în cele două curse de GP3 de la Barcelona

de Daniel Popescu
Duminica, 11.05.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Robert Vişoiu nu şi-a îndeplinit obiectivul de a termina în puncte în primele două curse de GP3 din acest sezon de la Barcelona.

Esential 13 este locul ocupat de Robert Visoiu in prima cursa de GP3 de la Barcelona
11 este pozitia pe care a terminat Robert Visoiu in a doua cursa de GP3 de la Barcelona
Sezonul 2014 al competiţiei suport GP3 a debutat la sfârşitul acestei săptămâni cu etapa programată pe circuitul de la Barcelona. România este reprezentată în competiţie de Robert Vişoiu, care înaintea etapei îşi stabilise ca obiectiv o clasare în puncte.

Cu toate acestea, pilotul echipei Arden nu a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul după ce în calificările de sâmbătă dimineaţă a obţinut doar locul 15 pe grila de start, la peste o secundă de Alex Lynn, câştigătorul pole position-ului.

În prima cursă, care a avut loc în după-amiază aceleaşi zile, Vişoiu a terminat pe locul 13, pentru ca duminică dimineaţă să ocupe locul 11 la finalul celei de-a doua curse.

Evoluţiile sale au fost însă în media echipei Arden.

Unul dintre coechipierii săi, Patric Niederhauser, a terminat cursele pe locurile 11 şi 10, însă cel de-al doilea coechipier, Jann Mardenborough, a fost doar al 14-lea în ambele curse. Ultimul dintre ei face parte din programul Red Bull Junior de dezvoltare a tinerelor talente.

Prima cursă de GP3 i-a revenit lui Alex Lynn de la Carlin, în timp ce Dean Stoneman, fost campion în Formula 2, a triumfat în cursa de duminică.

Via GP3 Series

Comentarii (2)

  • c.daniel
    Dean Stoneman nu este cel care in Formula 2, a avut, acum parca 2 ani, cancer la un testicol? Si din cauza asta a iesit vreme de cateva luni din lumea curselor?
    0 0
  • @c.daniel: Ba da, el este.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru