Virgin Racing anunţă joi planurile pentru 2011

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 10.11.2010
Virgin Racing va organiza joi o conferinţă de presă în care va detalia planurile pentru sezonul 2011 al Formulei 1.

Virgin Racing este pregătită să facă primele anunţuri oficiale privind situaţia echipei pentru sezonul următor. Echipa britanică a anunţat că va organiza joi dimineaţă la hotelul Yas Hotel de pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi o conferinţă de presă ce are drept temă planurile pentru sezonul 2011.

Până în prezent, Virgin Racing nu a anunţat linia de piloţi pentru sezonul următor, în condiţiile în care numai Timo Glock are contract cu echipa şi pentru sezonul 2011. În schimb, Lucas di Grassi ar putea fi înlocuit de belgianul Jerome d’Ambrosio, pilotul manageriat de Eric Boullier, şeful echipei Renault.

Pe de altă parte, şi situaţia financiară a echipei este incertă, presa speculând în ultima săptămână că Virgin Racing ar putea primi finanţare din partea unor investitori ruşi. Virgin Racing este singura echipă care şi-a construit monopostul pentru 2010 exclusiv pe baza tehnologiei computerizate Computaţional Fluid Dynamics (CFD).

Via | Virgin Racing

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru