Villeneuve: "Viteza lui Hamilton se datorează agresivităţii sale"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 20.09.2011
Jacques Villeneuve consideră că Lewis Hamilton este un pilot rapid datorită agresivităţii sale, motiv pentru care îl avertizează pe britanic să nu renunţe la acest stil.

Lewis Hamilton s-a aflat în centrul a numeroase critici în urma comportamentului său de pe circuit, considerat de mulţi rivali drept unul prea agresiv, care pune în pericol cursele celorlalţi piloţi.

În apărarea sa apare însă fostul campion mondial Jacques Villeneuve, care consideră că agresivitatea este caracteristica care îl face rapid pe pilotul echipei McLaren. Pe de altă parte, el admite că trebuie să fie mai atent la duelurile cu rivalii, pentru a nu periclita cursele acestora.

"La Hamilton îmi place că este grozav să-l urmăreşti. Poate că nu obţine cele mai bune rezultate în acest moment, dar este grozav pentru spectacolul Formulei 1 şi ar fi bine să existe mai mulţi piloţi ca el pe grila de start care să-şi asume riscuri. Nu cred că pilotează exagerat. Pur şi simplu cred că nu este conştient de ce se întâmplă în jurul său, de parcă ar fi în propria lui lume. Şi nu poţi fi campion când pilotezi astfel", a declarat fostul campion mondial.

În plus, canadianul crede că Hamilton nu ar fi atât de rapid dacă nu ar avea un stil agresiv de pilotaj, motiv pentru care îl avertizează pe britanic să continue în această manieră.

"Nu-i compar în niciun fel pe aceşti piloţi, dar gândiţi-vă la Takuma Sato.

Oamenii spun că 'in ziua în are nu va mai prodice accidente va fi grozav'. Dar eu mă gândesc că în ziua în care va învăţa asta va fi mai lent. Nu poţi lua o trăsătură a unui pilot şi să păstrezi restul. Dacă elimini agresivitatea lui Hamilton va fi un pilot mai lent. Asta vor McLaren şi Hamilton? Nu cred", a mai precizat el.

Comentarii (4)

  • vordceampion
    bah, e normal sa existe accidente cand unii sunt prea lenti, altii prea rapizi si nu se aplica regula steagului albastru. Deocamdata Hamy are un titlu, obtinut chiar astfel (sâc Villeneuve). Si mai apoate adauga.
    11 4
  • o idee
    OK, am inteles ideea ca in agresivitatea lui sta viteza, si sunt de acord si cu faptul ca omul face spectacol, chiar daca cateodata mai trosneste masina, dar na... asta este, incident de cursa. E drept, cateodata ar fi mai bine sa se tempereze, atat pentru binele lui, in vederea obtinerii unor rezultate bune, cat si pentru binele celorlalti, care in mod evident sunt frustrati sa fie scosi din cursa de cate unu care merge un pic prea departe. Dar tocmai mergand pe aceasta idee, atunci de ce s-a plans Hamilton si McLaren de modul in care Schumacher a mers la Monza, avand in vedere ca germanul nu l-a scos in decor pe britanic, nu i-a rupt masina si nici nu l-a fortat sa treaca pe la standuri pentru vreun incident. As fi vrut sa il vad pe Villeneuve zicand ca in agresivitate sta viteza cand ar fi vorbit de Schumacher. Poate sunt subiectiv, dar... ar trebui acelasi barem pentru toti.
    13 6
  • @mihai-sebastian
    La Monza Schumacher l-a scos pe Hamilton cu roata pe iarba, a fost foarte palpitant, dar britanicul a avut noroc; Dar in duelul Schumacher vs Hamilton s-au intalnit doi piloti cu acelasi stil de pilotaj, amandoi sunt de laudat:)
    19 0
  • @ovidiurusnac
    Acum... scos cu roata pe iarba. Asta e ceva super soft, care se intalneste in multe dueluri, dar, avand in vedere temperamentul celor doi, putea iesi dur. Oricum, frumos duel, zi ca nu ti-a placut :)
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru