Fostul pilot Jules Bianchi a fost înmormântat marţi dimineaţă la Nisa în prezenţa a numeroşi piloţi şi oficiali ai Formulei 1.
Francezul, care a încetat din viaţă în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma rănilor suferite în accidentul din Marele Premiu al Japoniei din 5 octombrie, a fost urmat pe ultimul drum de piloţi precum Lewis Hamilton, Sebastian Vettel, Nico Rosberg, Romain Grosjean, Felipe Massa, Nico Hulkenberg, Daniil Kvyat sau Jenson Button.
Ceremonia a avut loc la Catedrala Sainte-Reparate, în faţa căreia au fost amplasate două postere cu chipul lui Bianchi.
Luni seară, Hamilton a publicat un mesaj emoţionant pe contul oficial de pe reţeaua de socializare Instagram, în care face o paralelă între tragedia lui Bianchi şi naşterea nepoatei sale. "Tocmai am cunoscut-o pe frumoasa mea nepoţică Willow. S-a născut la numai câteva ore după ce Jules a încetat din viaţă. Simt că Dumnezeu a avut nevoie de un înger şi l-a ales pe Jules, dar în acelaşi timp a dat naştere unei persoane care într-o zi va fi de asemenea un înger", a precizat el.
Via The Guardian
Comentarii (3)