Vettel va pleca din pole position în Singapore!

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 24.09.2011
Sebastian Vettel a obţinut pole position-ul în Marele Premiu al statului Singapore şi are mari şanse să devină matematic campion mondial la finalul cursei de duminică.

Red Bull Racing rămâne invincibilă în calificările desfăşurate în sezonul 2011 al Formulei 1, după ce Sebastian Vettel a obţinut al 11-lea pole position din acest sezon, de data aceasta pe circuitul Marina Bay din Singapore.

Germanul, care a fost cronometrat cu 1:44.381 şi care va fi acompaniat pe prima linie a grilei de start de coechipierul său Mark Webber, aşa mari şanse să-şi adjudece matematic al doilea titlu mondial la finalul cursei de duminică.

A doua linie a grilei de start a fost ocupată de McLaren prin Jenson Button şi Lewis Hamilton. Ultimul dintre ei ocupa poziţia a doua după prima ieşire pe traseu, însă a ales să nu revină pe circuit şi a fost retrogradat pe locul patru, după ce la finalul celei de-a două părţi a calificărilor a suferit o pană de cauciuc.

În ciuda rezultatelor promiţătoare din antrenamente, Ferrari nu a ameninţat în niciun fel pole position-ul lui Vettel, iar Fernando Alonso şi Felipe Massa vor pleca în cursă doar de pe locurile cinci şi, respectiv, şase. Nico Rosberg s-a poziţionat pe locul şapte, în timp ce coechipierul său de la Mercedes GP, Michael Schumacher, Adrian Sutil şi Paul di Resta (ambii Force India) nu au ieşit deloc pe circuit în Q3 pentru a pleca în cursa cu cauciucurile soft utilizate în Q2.

A doua parte a calificărilor a fost întreruptă din cauza unui accident suferit de Kamui Kobayashi.

Japonezul a abordat prea agresiv o bordură din virajul 10, iar monopostul Sauber a "decolat" şi s-a izbit de zidul de protecţie. Pilotul a scăpat fără rani, însă nu a mai putut continua sesiunea şi va pleca de pe locul 17.

Renault a dezamăgit în calificări după ce a decis să renunţe la update-ul programat pentru această etapă, iar Bruno Senna şi Vitaly Petrov vor pleca doar de pe locurile 15 şi 18.

Ca de obicei, ultimele şase poziţii ale grilei de start sunt ocupate de piloţii Lotus, Virgin şi Hispania, însă toţi s-au încadrat în limita de 107% pentru a putea participa în cursă. Williams nu a reuşit nici de această dată să promoveze în Q2, singura consolare pentru Rubens Barrichello şi Pastor Maldonado fiind că au terminat în faţa rivalilor de la Scuderia Toro Rosso.

 

Singapore - Rezultate Calificări:

 1.  Sebastian Vettel      Red Bull-Renault     1m44.381s
 2.  Mark Webber           Red Bull-Renault     1m44.732s   + 0.351
 3.  Jenson Button         McLaren-Mercedes     1m44.804s   + 0.423
 4.  Lewis Hamilton        McLaren-Mercedes     1m44.809s   + 0.428
 5.  Fernando Alonso       Ferrari              1m44.874s   + 0.493
 6.  Felipe Massa          Ferrari              1m45.800s   + 1.419
 7.  Nico Rosberg          Mercedes             1m46.013s   + 1.632
 8.  Michael Schumacher    Mercedes             no time
 9. 
Adrian Sutil Force India-Mercedes no time 10. Paul di Resta Force India-Mercedes no time Q2 cut-off time: 1m47.486s Gap ** 11. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m47.616s + 2.685 12. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1m48.082s + 3.151 13. Pastor Maldonado Williams-Cosworth 1m48.270s + 3.339 14. Sebastien Buemi Toro Rosso-Ferrari 1m48.634s + 3.703 15. Bruno Senna Renault 1m48.662s + 3.731 16. Jaime Alguersuari Toro Rosso-Ferrari 1m49.862s + 4.931 17. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari No time Q1 cut-off time: 1m49.588s Gap * 18. Vitaly Petrov Renault 1m49.835s + 3.438 19. Heikki Kovalainen Lotus-Renault 1m50.948s + 4.551 20. Jarno Trulli Lotus-Renault 1m51.012s + 4.615 21. Timo Glock Virgin-Cosworth 1m52.154s + 5.757 22. Jerome D'Ambrosio Virgin-Cosworth 1m52.363s + 5.966 23. Daniel Ricciardo HRT-Cosworth 1m52.404s + 6.007 24. Tonio Liuzzi HRT-Cosworth 1m52.810s + 6.413

 

Marele Premiu al statului Singapore va avea loc duminică cu începere de la ora 15:00.

Comentarii (20)

  • E campion de la Budapesta...numa legile fizicii si matematicii il mai contrazic
    15 0
  • Vettel in pole
    Ce surpriza...
    11 1
  • Credea cineva că o să fie altul in pole?
    11 1
  • marius
    VETTEL CAMPION !!!
    13 3
  • Singura surpriza...e ca Intre timpul lui Weber si Button,Hamilton si Alonso este o diferenta foarte mica...
    10 0
  • cursa
    maine castiga webber
    4 4
  • ?
    ba e bun omu , dar nu face spectacol ceva sa il admiri
    6 3
  • Este fenomenal! Button, Alonso, Ham au de invatat!In ritmul asta il bate si pe Schumacher la recorduri.
    11 5
  • @isa.t
    spectacol!?
    Ce spectacol sa faca, sa incetineasca sa il prinda restu si apoi sa intre ca tauru de Hamilton in ei? Sunt unii care apreciaza si condusul curat si consistent.
    9 6
  • @isa.t de la 24.09.2011, 19:01
    Mai omule, cursa nu se face numai intre cei doi:Vettel si Hamilton! Mai sunt si alti piloti care-l pot prinde si cu siguranta nu vor intra in el, dar ma intreb: ti-e teama ca-l vor dapasi si cu ajutorul experientei mai avansate decat Vettel acestia nu-l vor lasa sa revina in pol.? ;)) Eeeee...asa deci, mai "campion" nu e ala care are cele mai multe puncte ci si ala care stie cel mai bine sa lupte demonstrandu-ne prin depasiri&spectacol facute pe circuit, asa cum a facut Schumacher in 2006 pe circuitul din Brazilia(nu stiu daca ai vazut acea cursa pe care eu cu drag as vrea s-o revad)
    5 9
  • corectez
    "vor depasi"
    0 4
  • Ce sa depaseasca Vettel cand mereu e cel mai rapid si pleaca din P1?Ce-i cu voi?A demonstrat ca stie sa depaseasca, a demonstrat ca nu-si pierde concentrarea, ca forteaza doar cand trebuie, ce trebuie sa faca ca sa placa la lumea fanilor F1?A, ucide campionatul, da.Foarte bine si face.In Formula 1 nu trebuie sa castige ala mai rapid, adica ala care ajunge primul la finish?Impresia artistica la patinaj.
    12 2
  • @mavrick
    Ultimul loc pe grila de start din cauza problemei de la Suzuka apoi o cursa fenomenala in care Schumacher le-a demonstrat tuturor de ce este cel mai bun...pacat de acea problema cu roata spate altfel termina pe Podium....
    2 0
  • @Davidenko
    Da-mi voie sa te corectez: pe circuitul Interlagos nu Suzuka(Japonia)
    1 0
  • ciprian
    F1
    tot il laudati pe vettel sa vedem cand nu o sa-i mai mearga masina asa de bine cat de bun este
    sa vazut cand nu a mers masina a stat in spatele lui masa toata cursa
    0 1
  • Button posibil favorit
    Ok, stiu ca e foarte probabil ca maine vettel sa faca din nou pe locomotiva dar daca ne uitam un pic la antrenamente observam ca button o sa aiba cele mai proaspete cauciucuri. Situatia sta asa
    Vettel - 62 tururi
    Webber - 59 tururi
    Button - 39 tururi
    Hamilton - 52 tururi
    Alonso - 53 tururi

    Din pacate nu stiu cate din tururile acestea a facut fiecare cu supersofturi si softuri, dar daca button are supersofturile mai proaspete are sanse bunicele maine mai ales ca stie sa isi menajeze pneurile.
    Ramane sa vedem, sper sa fie o cursa frumoasa
    7 4
  • eu atat va zic !
    o sa aveti parte de o surpriza din partea lui MSC .
    7 4
  • Mda .. Iar Vettel ?
    Asta nu mai e Formula 1 .. e doar o telenovela ..

    In alta ordine de idei .. astept multe de la Alonso, Webber, Schumi, Button chiar si de la Lewis .. ca na .. Vettel .. face spectacol doar cand iese din bolid ..

    Cheers !
    7 1
  • @Cursa
    Vrem un Podium in care sa fie prezent Schumi....
    11 2
  • VETTEL
    VETTEL si restul amatorilor [alo, ham si web].
    4 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru