Vettel susţine că nu este interesat să doboare recorduri în F1

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 25.10.2011
Sebastian Vettel susţine că nu este interesat de statistici şi concurează în Formula 1 din pasiune pentru acest sport.

Sebastian Vettel a devenit cel mai tânăr dublu campion mondial din istoria Formulei 1 şi deţine deja un număr impresionant de recorduri, fiind cel mai tânăr pilot care a punctat, câştigat o cursă sau stabilit un pole position în Marele Circ.

Cu toate acestea, pilotul echipei Red Bull Racing insistă că nu este interesat de recorduri şi cu atât mai puţin de cele şapte titluri mondiale ale lui Michael Schumacher, întrucât concurează doar din pasiunea pentru Formula 1.

"Îmi pasă de acest sport, îi cunosc istoria şi cifrele. Din când în când îmi place să-mi văd numele undeva, dar nu mi-am stabilit obiective pentru numărul de victorii sau lucruri de acest gen. Nu concurez pentru statistici. Sunt un mare fan al sportului. Iubesc Formula 1. Am iubit Formula 1 de mic copil şi asta nu s-a schimbat", a declarat germanul.

Vettel a impresionat în ultimii doi-trei ani prin pilotajul perfect atunci când pleacă din pole position, iar în acest sezon a reuşit să revină pe prima poziţie după mai multe depăşiri spectaculoase.

El admite însă că există suficient de multe lucruri pe care trebuie să le îmbunătăţească în privinţa stilului sau de pilotaj.

"Întotdeauna este dificil să ştii unde trebuie să îmbunătăţeşti. La cei 24 de ani ai mei, cred că sunt multe aspecte pe care trebuie să le înţeleg, multe lucruri în afara şi în interiorul monopostului. Întotdeauna trebuie să fii pregătit să înveţi, iar paşii mici pot face diferenţa. Când mă gândesc la Coreea de Sud, îmi spun că am fost capabili să învăţăm după cursa din Japonia, atât eu, cât şi echipa. Sunt lucruri minore, dar le-am analizat şi am făcut o treabă mai bună. Trebuie să fii deschis şi să fii pregătit să înveţi şi să munceşti întotdeauna pentru cursa următoare", a mai precizat el.

Via | Sporting Life

Taguri: Red Bull, Vettel

Comentarii (2)

  • vettel
    ....pai ce era sa zica........
    2 3
  • Vettel
    Toti asa spun :)
    Si eu as zice asa
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru