Circuitul de la Soci găzduiește la sfârșitul acestei săptămâni Marele Premiu al Rusiei, ultima etapă desfășurată pe continentul european înainte de mutarea în Asia, America de Nord și America de Sud.
În prima sesiune de antrenamente, Sebastian Vettel a stabilit cel mai bun timp după ce l-a învins pe Max Verstappen cu numai 0.05 secunde, în condițiile în care ambii piloți au folosit pneuri de compoziție hypersoft.
Următoarele două poziții au fost ocupate de Mercedes prin Lewis Hamilton și Valtteri Bottas, însă amândoi au folosit cauciucuri de compoziție soft. Între timp, Daniel Ricciardo a terminat pe locul 5, însă a petrecut cea mai mare parte a sesiunii în garaj din cauza unei probleme la motorul Renault.
În cea de-a doua sesiune, cei de la Mercedes au început să-și arate colții și au stabilit timpul de referință prin Hamilton, care a fost cronometrat cu 1:33.385. Britanicul a fost cu două zecimi de secundă mai rapid decât coechipierul său Valtteri Bottas, în timp ce Red Bull și-a trecut în cont următoarele două poziții prin Verstappen și Ricciardo.
De data aceasta a fost rândul celor de la Ferrari să ocupe locurile 5 și 6 prin Vettel și Raikkonen, la peste o jumătate de secundă în urma liderului.Grila de start a Marelui Premiu al Rusiei va fi afectată puternic de 5 penalizări. Ricciardo și Verstappen vor fi retrogradați împreună cu Fernando Alonso, Pierre Gasly și Brendon Hartley pentru înlocuirea unor componente din cadrul unităților de propulsie.
Calificările pentru Marele Premiu al Rusiei vor avea loc sâmbătă la ora 15:00, în timp ce cursa de duminică este programată la ota 14:10.
Ferrari nu a știut să gestioneze acest sezon,au ratat puncte fara a fi presați.