Vettel: "Sezonul 2013 începe de la zero"

de Daniel Popescu
Luni, 04.02.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastian Vettel este precaut în declaraţii înaintea sezonului 2013, în timp ce coechipierul Mark Webber este convins că va lupta pentru titlul mondial.

Red Bull Racing este principala favorită la titlul mondial în acest an după ce a câştigat trei titluri consecutive, însă Sebastian Vettel a preferat să rămână precaut cu ocazia lansării noului monopost RB9.

Întrebat de reprezentaţii presei internaţionale care sunt "planurile sale pentru dominaţia asupra lumii", pilotul Red Bull a avut un răspuns inedit cu trimitere directă la Adolf Hitler.

"Sunt german, dar nu am spus niciodată asta. Nu am mustaţă. Totul începe de la zero. Va fi greu să-l înving pe Webber, greu să-i înving pe ceilalţi băieţi şi pe celelalte echipe pentru că vor face totul pentru a ne învinge. Evident, ultimii trei ani au fost foarte buni pentru noi şi am reuşit să-i învingem, dar nu există nicio garanţie şi nimic care să ne ajute să continuăm să câştigăm", a declarat germanul.

Urmareste Automarket
Între timp, coechipierul său Mark Webber a respins comentariile negative făcute de consultantul Helmut Marko cu privire la abilităţile sale şi este convins că poate lupta pentru titlul mondial în sezonul care va începe în luna martie.

"Cred că pot lupta pentru campionat în acest an, aşa cum am făcut şi în sezoanele precedente.

Acesta este obiectivul meu şi la asta mă gândesc în fiecare zi şi lucrez din greu pentru asta cu echipa. Echipa ştie că am nevoie de sprijin 100%. Nu poţi câştiga titlul mondial cu un sprijin de 90%, ai nevoie de 100% şi ne îndreptăm spre 2013 cu acest lucru în minte", a precizat australianul.

În mod tradiţional, Vettel îşi botează monopostul în fiecare sezon, iar în anii anteriori acestea s-au numit 'Kate', 'Kate's Dirty Sister', 'Luscious Liz', 'Randy Mandy', 'Kinky Kylie' şi 'Abbey', însă nu a decis încă porecla pentru RB9. "Cu siguranţă voi avea nevoie de ceva timp. În primul rând trebuie să ne cunoaştem", a glumit el.

Via ESPNF1, BBC Sport, SportingLife

Comentarii (4)

  • Rai dar buni.Sa vedem in acest an daca mai sint peste ceilalti...
    7 2
  • Pun pariu pe 10 halbe cu bere ca sansele lui Webber la titlu sunt de 1-2% doar un eventual ghinion al lui Vettel si un oarecare "sprijin" daruit de ceilalti piloti aflati pe pista l-ar face pe Webber campion, nu din neputinta ci din alt motiv (stim noi).
    11 7
  • lucrurile se stiu, cartile sunt facute..
    bravo mavrick, subscriu.
    4 4
  • lepydus
    ...si mai pun si eu +10halbe numai sa iasa Web,mi-e antipatic pustiu',recunosc,la varsta lui campion triplu,diger asta f greu(e de-o seama cu mine mai ales),insa @mavrick,@ion intre putinta lui Web si neputinta lui Vet ,merg mai degraba pe putinta lui Vet,pentru ca in ecuatie a intrat si Alonso!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru