Vettel se exclude din cursa pentru înlocuirea lui Rosberg: "Ar trebui să fie clar că am contract cu Ferrari"

de Daniel Popescu
Luni, 05.12.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastian Vettel susţine că îşi va respecta contractul cu Ferrari în ciuda faptului că retragerea lui Nico Rosberg a creat un loc liber la campioana mondială Mercedes.

Anunţul-şoc făcut de Nico Rosberg la sfârşitul săptămânii trecute cu privire la retragerea cu efect imediat din Formula 1 i-a luat prin surprindere chiar şi pe cei de la Mercedes.

Echipa germană este acum nevoită să caute un înlocuitor pentru noul campion mondial, iar misiunea este una dificilă din cauza faptului că toţi piloţii de top se află deja sub contracte cu alte echipe pentru 2017.

Sebastian Vettel este primul dintre ei care îşi afirmă angajamentul de a rămâne alături de Ferrari în sezonul următor, sugerând astfel că nu este interesat să negocieze cu Mercedes. "Cred că nu este un mare secret că atât eu, cât şi Kimi Raikkonen, avem contracte pentru anul viitor, aşa că ar trebui să fie clar", a declarat germanul.

Urmareste Automarket
De altfel, şi oficialii Mercedes afirmă că nu sunt tentaţi să discute cu piloţi de top care au deja contracte cu alte echipe, printre cei nominalizaţi în acest sens fiind Vettel şi Fernando Alonso.
"Nu este intenţia mea să interferez cu problemele proprii ale celor de la Ferrari şi nici nu ştiu dacă Vettel îşi doreşte cu adevărat să vină la noi. Ce ar face Ferrari sau McLaren fără Vettel sau Alonso în decembrie? Sau Williams fără Valtteri Bottas?", se întreabă directorul de motorsport Toto Wolff.

Calendar Formula 1 2017

La sfârşitul săptămânii trecute, FIA a confirmat calendarul oficial al Formulei 1 pentru sezonul 2017, care include 20 curse. Principala noutate faţă de calendarul provizoriu din septembrie este eliminarea Germaniei.

Data Tara
26 martie Australia
9 aprilie China
16 aprilie Bahrain
30 aprilie Rusia
14 mai Spania
28 mai Monaco
11 iunie Canada
25 iunie Azerbaidjan
9 iulie Austria
16 iulie Marea Britanie
30 iulie Ungaria
27 august Belgia
3 septembrie Italia
17 septembrie Singapore
1 octombrie Malaysia
8 octombrie Japonia
22 octombrie Statele Unite
29 octombrie Mexic
12 noiembrie Brazilia
26 noiembrie Abu Dhabi

În sezonul 2018, Marele Premiu al Franţei va reveni în calendarul Formulei 1 după o absenţă de 10 ani.

Contractul este valabil în perioada 2018 - 2022, iar cursele vor avea loc pe circuitul Paul Ricard.

Via Motorsport, Motorsport

Comentarii (16)

  • '''''''''
    Scufita rosie nu vrea sa primeasca bataie....scufita rosie merita scoasa la pensie
    11 41
  • razvan
    Bai, e halucinant.Mari tari europene precum Germania nu au GP de F1 in 2017,dar are Ungaria.Bravo lor.
    24 1
  • waw, esti mai activ decat in timpul campionatului mai Daniel
    13 1
  • Pascal Wehrlein sau unu din afara f1, cu Aonso ar prea mare bataie de cap, din pacate pt noi.
    7 0
  • Alonso e batran si nu accepta ce i se cuvine, statutul de pilot nr 2
    4 11
  • Nenea Toto Wolff a declarat ca Mercedes nu e interesata de serviciile lui Vettel sau Alonso si ca se vor orienta catre un pilot cu statul de "pilot secundar". La prima vedere Hamilton are verde spre un nou titlu mondial. Acum sa vedem cu ce masini se vor prezenta atat ei cat si concurenta, anul viitor. Eu unul l-as fi preferat pe Vestappen. Cu siguranta ar fi iesit scantei, in monotonia actuala a Formulei 1.
    13 2
  • Fernando va ramane la Mclaren, situatia contractuala e complicata. Eu cred ca Mercedes vor merge pe varianta cu Bottas, 2017 este un semn mare de intrebare, greu de stiut dinainte ce masina va iesi cea mai buna. La capitolul asta sunt 4 constructori care se inscriu in competitie. Mercedes, Red Bull, Ferrari si Mclaren. Red Bull, si Mclaren sunt crestere de forma, Mercedes e sus, Ferrari stagneaza si sunt sanse slabe sa aiba cel mai bun pachet tehnic. Marile mutari se vor petrece in 2018, in privinta pilotilor. Atunci Alonso si Vettel isi termina contractele si vor avea si imaginea de ansamblu a performantei din noua era hibrida.
    7 2
  • fetela are contract.....va mai agoniza inca un an la macaronari....apoi zboara.
    3 14
  • http://www.skysports.com/f1/news/12433/10684264/mclaren-confident-fernando-alonso-wont-leave-for-mercedes
    3 0
  • Cata grija duce Toto Wolf pentru celelalte echipe.... cam opus cu politica Mercedes de pana acum. De principiu Mercedes are nevoie de un pilot puternic, abil atat pe pista in urse cat si sa ajute la ajustarea si dezvoltarea tehnicii noi de anul viitor. Hamilton are nevoie de un iepure care sa nu il deranjeze pentru un nou titlu.
    Sunt destul de multe conflicte in interiorul Mercedes deja.
    Parerea mea: Wehrlein poate fi o varianta intrucat este deja pilot de teste la echipa si are ceva experienta in curse, desi este o varianta de termen lung, anul viitor mai putin. Alonso este inca un pilot puternic si o varianta buna, dar are 35 de ani, deci poate 2017-2018? Vettel nu va plecat de la Ferrari, desi este si el o varianta buna. Hulkenberg si Grosjean mai sunt variante viabile. In schimb niciuna din aceste variante nu le vad bine ca si coechipieri cu Hamilton.
    6 0
  • Pedro de la Rosa spune ca sunt 50% sanse ca Alonso sa ajunga la Merc.
    7 1
  • octav71
    Probabil vor alege Wehrlein. Este singurul care a testat anvelopele pentru 2017 si este german.
    Alonso e sub contract pe 2017 si dupa ce a dus greul atata timp la McLaren, acum cand se schimba regulamentul si au (poate) o sansa de a ajunge mai sus? A fost inconsecvent in cariera lui de pana acum, dar nu este prost.
    Vettel la fel, sub contract. Poate vor nimeri anul viitor monopostul si atunci vor aparea si rezultatele.
    Verstappen? Cuplul Horner-Marko sa il lase sa plece dupa ce l-au format si aduce acel impact de marketing necesar RedBull? Pustiul e (rapid dar) incontrolabil si episodul din Austria cu Mercedes, poate deveni serial cu mai multe episoade. Nici Lauda, nici Wolf nu vor asta.
    Bottas, a ramas titular de drept la Williams. De ce ar pleca?
    Personal imi doresc, din 2018, sa revad un cuplu Vettel-Ricciardo. Sunt maturi, sunt rapizi si au creier.
    10 1
  • http://www.skysports.com/f1/news/12433/10685109/mercedes-considering-fernando-alonso-to-replace-nico-rosberg
    3 0
  • Oare daca se intoarce Paul di Resta in F1? Este un pilot rapid, a avut rezultate decente avand in vedere materialul de care a dispus la Force India. In momentul de fata, Paul este pilot Mercedes in DTM, astfel ca poate fi o optiune interesanta.
    2 1
  • @raduvlase
    Exclus. E iesit din forma si nu cred ca Mercedes vor un pilot nr. 2. Vor un pilot de supertop.
    3 1
  • prostamol
    kimi gogogogo HOME
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru