Vettel: "Schumacher va reveni la forma obişnuită"

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 19.07.2010
Sebastian Vettel consideră că Michael Schumacher va reveni la forma obişnuită şi crede că nu este corect ca pilotul Mercedes GP să fie criticat pentru evoluţiile modeste din acest an.

Michael Schumacher a avut parte de o primă jumătate de sezon modestă la revenirea în competiţie după o absenţă de trei ani, în contextul în care presa anticipa că germanul va fi capabil să lupte constant pentru victorii.

Criticat în special pentru rezultatele modeste înregistrate la Valencia şi Montreal, Schumacher a admis că-şi îndreaptă deja atenţia spre sezonul 2011, iar Sebastian Vettel crede că germanul va fi capabil să gestioneze situaţia în care se află.

"Evident, a fost foarte criticat în Germania, Anglia şi peste tot. Cred că face o treabă foarte bună şi nu cred că este uşor să te opreşti pentru trei ani şi apoi să revii. Dacă cineva poate gestiona asta, atunci el este acela", a declarat pilotul echipei Red Bull.

Pe de altă parte, Vettel crede că o parte din vină pentru rezultatele modeste ale lui Schumacher o poartă monopostul Mercedes GP, care nu se număra printre cele mai competitive.

"Monopostul cu care concurează nu este probabil printre cele mai competitive şi întotdeauna a fost greu să judeci lucrurile din exterior, dacă monopostul este pe plancul lui sau nu.

Încă mai cred că poate avea un rol important în acest campionat. Cred că Mercedes va reveni, vor avea curse mai puternice în acest an şi cred că vor fi capabili să câştige curse", a mai precizat el.

Via | ITV

Comentarii (2)

  • nelu98
    \ cat a fost kimi la Ferari a avut griza sa-l ''LUCREZE'' ,sper sa mearga la fel de BINE inca 2 ani
    1 9
  • Schumi
    Tragem speranta ca va avea parte de un monopost competitiv,altfel.....nu are nici o legatura cu Kimi.Fabulatii....
    11 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru