UPDATE: FIA a anunţat că nu va lua nicio măsură împotriva lui Vettel, întrucât germanul şi-a cerut scuze.
Sebastian Vettel a fost protagonistul unor momente mai puţin obişnuite în finalul cursei din Mexic, atunci când şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că Max Verstappen a refuzat să-i cedeze poziţia după ce a scurtcircuitat o şicană.
Pilotul Scuderiei Ferrari a avut un limbaj vulgar atât la adresa olandezului, cât şi a directorului de curse Charlie Whiting, iar acest lucru ar putea avea efecte importante.
Potrivit unor surse neoficiale, FIA a început deja o anchetă pentru a stabili dacă Vettel este răspunzător pentru încălcarea regulamentului, întrucât două articole fac referire la prejudicii de imagine la adresa competiţiei sau a oficialilor FIA. "Orice comportament care aduce prejudicii intereselor competiţiei sau motorsportului în general" şi "Orice cuvinte care cauzează vătămări morale sau pierder pentru FIA" sunt cele două articole pe care este posibil ca Vettel să le fi încălcat.
Aflat sub presiune, Vettel a trimis deja scrisori forului mondial şi lui Whiting în care îşi cere scuze pentru comportamentul său, însă conţinutul acestora nu a fost dezvăluit.
În cazul în care va fi găsit vinovat, Vettel poate primi o mustrare scrisă, o amendă sau poate fi suspendat pentru un anumit număr de curse.
Via Motorsport
Dar pe Charlie Witing asta cand il ancheteaza? Sau asta-i pupincu..stu' lui Bernie si este tabu? Ca modul haotic, inconsecvent si arbitrar in care dicteaza penalizarile aduce mult mai multe prejudicii FIA decat injuraturile germanului.
Anul acesta au fost atatea decizii contradictorii de le-am pierdut sirul, nu numai de la o cursa la alta, dar si in aceeasi cursa.
Daca au au ajuns astia in F1 sa introduca cenzura in comunicatia dintre pilot si echipa, mai ramane sa introduca CC al PC al F1 si gata, ne-am intors in timp!
penalizari fara inteles pentru noi fani,regulament indoielnic,lipsa consecventei. parca am fi in romania !
tolereaza un comportament cretin al lui max ,inexplicabil pt un pilot de f1. apoi se mira de ce vettel explodeaza. cum mama naibi sa-i dai lu max 5 secunde pt ce a facut si lui vettel 10 secunde ? pai daca vettel trecea atunci de max, se ducea la cateva secunde de ricci. si apoi ricci pana trecea de max,se incheia cursa. cu vettel pe 3 ,si max sau ricci pe 4 si 5.
asa cursa sa terminat cu ricci pe 3,max pe 4 si vettel pe 5. pai asta este corectitudine?
nu tin partea nimanui sa fiu bine inteles,dar cel mai bun pe pista sa castige. vreau spectacol,cel mai bun sa castige...dar nu magarii !
apoi la incidentul cu rosberg, max nu a patit nimic. pai daca rosberg se ducea in parapet erea corect?
copilul asta tampit are talent cu carul . dar nu pt f1 . pt racing virtual este potot. ca astea din ziua de astazi: pe net sunt zmei,dar cand vad o pasarica in lumea reala se uda in gura instantaneu.
nici macar nu stiu ce gust are ! :)))
in fine...f1 a ajuns de tot raatul si cat o sa fie fosila de bosorog a conducere,asa va continua. in declin total.
pacat de noi astea,care ne uitam la un spectacol din ce in ce mai degradant
E prima data in 30 de ani decand urmaresc F1 cand aud ca pilotul din fata este obligat sa cedeze pozitia pt ca a luat-o prin aratura.
Imi da o stare de greata acest lucru.
Poate mai aveti voi exemple de astfel de situatii, mie imi scapa.
de ce a luat-o pe aratura? era presat si nu a rezistat.
pai ce e asta, sarim peste viraje, unu da, altul ba, las ca merge si asa?
mie imi e greata sa vad ce facu max, hai prin iarba ca-i mai drept, mai ca la NeFeSe
Da-mi un exemplu clar, nu"wtf"...