Vettel răsuflă uşurat după pole positionul din Ungaria
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
După rezultatele modeste înregistrate în antrenamentele de vineri, Red Bull Racing a reuşit să îmbunătăţească monopostul RB7 după ce mecanicii au muncit pe tot parcursul parcursul nopţii spre sâmbătă, iar Sebastian Vettel şi-a adjudecat pole positionul după ce l-a devansat cu aproape două zecimi de secundă pe Lewis Hamilton.
Campionul mondial a răsuflat uşurat după această performanţă şi recunoaşte meritele mecanicilor în succesul său.
"A fost o sesiune foarte bună, mai ales că vineri ceilalţi erau puţin mai rapizi decât noi. Se pare că am făcut lucrul potrivit, pentru că m-am simţit mult mai confortabil. Sunt foarte mulţumit de rezultat, am schimbat multe la monopost pe parcursul nopţii. Băieţii au muncit din greu şi nu au dormit prea mult. Să ai un astfel de rezultat este cea mai bună metodă să spui mulţumesc. Mi-am recapăt încrederea şi mă simt mult mai confortabil în monopost", a declarat germanul.
Rezultatul său a contrastat puternic cu cel al echipierului Mark Webber, care va pleca doar de pe poziţia a şasea a grilei de start.
Australianul susţine că sistemul DRS nu a funcţionat corespunzător şi că a fost jenat parţial şi de Jenson Button."Problema a început în turul de ieşire pe circuit, pentru că cei de la McLaren erau prea lenţi. Aveam nevoie de o viteză mai bună, dar nu putea merge mai repede pentru că Button nu mă lasa să-l depăşesc, ceea ce este corect. Pentru că a fost primul meu tur cu KERS şi DRS, se pare că am încercat să activez sistemul DRS un pic prea devreme şi nu a funcţionat, aşa că am făcut toată linia dreaptă de start-sosire fără DRS. Nu am observat pentru că am folosit KERS. Asta, în combinaţie cu Button, a însemnat ca primul sector a fost un dezastru complet. Iar din virajul 5 şi până la finalul turului am fost la fel de bun ca Vettel", a precizat el.
Via | Red Bull
Comentarii (3)