Pilotul echipei Red Bull Racing a admis că a avut parte de o zi grozavă, în ciuda a doua ieşiri în decor suferite pe parcursul cursei.
"A fost important că am avut un start bun, iar apoi am continuat. Am observat că pneurile supersoft se deteriorează, dar cred că am fost la fel de buni ca ceilalţi şi am putut construi un avans. La un moment dat am avut un avans echivalent cu o intrare la boxe şi de aceea a fost mai uşor să controlez cursa. A fost o cursă grozavă şi o treabă perfectă din partea echipei", a declarat triplul campion mondial.
Germanul şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul general şi are un avans de 36 de puncte în faţa lui Fernando Alonso, însă preferă să rămână precaut în privinţa şanselor la titlul mondial.
"Campionatul este lung.
Anul trecut am fost într-o situaţie diferită şi am fost capabil să recuperez. Se pot întâmpla multe lucruri, iar în acest stadiu al campionatului mă bucur să mă concentrez pe victoriile de cursă", a adăugat el. Spre deosebire de alte curse, coechipierul său Mark Webber a avut un start semnificativ mai bun, însă a terminat pe locul patru după ce a fost depăşit de Fernando Alonso, parţial din cauza unei defecţiuni la aripa faţă survenită în urma unui acroşaj cu Giedo van der Garde."Am avut un start senzaţional, dar nu am avut unde să mă duc. M-am dus pe mijloc, dar Valtteri Botta şi Nico Rosberg erau acolo, aşa că m-am dus în partea cealaltă şi am pierdut momentul prielnic. Cu siguranţă am rezolvat problema starturilor, dar până acum nu am avut oportunitatea să arăt cât de bune au fost.
Au existat câteva lucruri pozitive în cursa de astăzi, dar ar fi fost mai frumos să termin mai sus", a precizat australianul, care ocupă locul cinci în clasamentul general cu 69 de puncte.
Comentarii (10)