Vettel, precaut în privinţa şanselor la victorie în China

de Daniel Popescu
Joi, 09.04.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastian Vettel preferă să rămână precaut în privinţa şanselor pe care le are la victorie în Marele Premiu al Chinei şi susţine că nu ştia că mai are doar o victorie pentru a-l egala pe Ayrton Senna.

Sebastian Vettel a obţinut în urmă cu două săptămâni prima victorie în combinezonul Scuderiei Ferrari, element care a declanşat un val de speculaţii cu privire la şansele pe care le are echipa să lupte pentru titlurile mondiale.

Cvadruplul campion mondial preferă însă să rămână precaut înaintea Marelui Premiu al Chinei de la sfârşitul acestei săptămâni, după ce anterior afirmase că victoria de la Sepang s-a datoritat temperaturilor ridicate.

"Evident, a fost frumos pentru noi să vedem că suntem atât de competitivi. Au existat câteva circumstanţe, dar cel mai important este că am reuşit să capitalizăm, să obţinem un rezultat foarte bun şi să câştigăm cursa. Am făcut o treabă foarte bună în Malaysia. Dar pentru aici şi pentru următoarele curse trebuie să rămânem precauţi în privinţa lucrurilor pe care vrem să le obţinem", a declarat el.

Urmareste Automarket
Prin succesul din Malaysia, Vettel a ajuns la 40 de victorii şi este la o singură victorie de egalarea palmaresului lui Ayrton Senna.
Vettel afirmă însă că nu ştia acest lucru şi ca astfel de comparaţii nu sunt relevante pentru niciunul dintre piloţi.

"Sincer să fiu, nu eram la curent. Cunosc numărul de victorii obţinute de Michael Schumacher (n.r - 91), dar este ridicol să te uiţi doar la cifre", a adăugat el.

Via Reuters

Comentarii (9)

  • Dragon
    Cum puteti sa il comparati pe Ayrton Senna cu Vettel ???
    14 20
  • @Dragon
    e o simpla comparatie de statistici ale celor doi piloti . Statistici se vor face tot timpul . Toata lumea stie insa cine e (a fost) mai bun .
    14 7
  • @dragon
    Si de ce nu l-ai compara, care e problema? Oricine se poate compara cu Senna, inclusiv eu doar ca experienta si talentul e doar de partea lui Airton. Cred ca ar trebui sa intelegi termenul de "comparatie" si apoi sa te trezesti aruncand vorbe pe aici.
    16 7
  • Vettel, precaut în privinţa şanselor la victorie în China , poi normal ca vine Kimi tare din spate si stie si el asta e constient ca kimi e mai rapid ca el.
    16 16
  • Vine Kimi din spate?Dar cine este Kimi?AAAAA este acel pilot caruia nu reusesc inginerii sa-i faca o masina pe gustul lui ? Dragii mei,pilotii cu adevarat talentati se cunosc de la o posta.Nu sunt fanul lui Vettel,dar cand a facut acea cursa fabuloasa la Monza pe ploaie cu un monopost Torro Roso am stiut ca intr-o zi va deveni campion.
    10 19
  • Asta e bine ca nu se lasa dus de val, sa vedem cum se va comporta monopostul in antrenamentele libere, apoi in calificari si dupa mai vedem ce-o fi.
    Fortza Ferrari!
    12 2
  • teleki
    @cipf1Deci să înțeleg că în 2007 Kimi și-a adus mașină de acasă și uite așa a luat titlul cu ea.
    14 1
  • Cum ziceam, a fost pre cald pt Mercedes, Rosberg in spatele lui Hamilton la 0.5s, Vettel la 1.2s si Raikonnen la 1.6s, clasificare antrenamente 1. Mercedes este clar in fata cu motorul.
    2 1
  • F1 Vision
    Eh, daca nu te uiti la antrenamente, nu intelegi cum arata realitatea din teren. Cei de la Ferrari au fost concentrati pe simulari de cursa, nu au mers ca cei de la McLaren depilda, in stinturi de cate 5 tururi ca sa dea bine.

    Diferenta este mica, atata timp cat Hamilton a mers in pas de calificar iar cei de la Ferrari fac simulari de cursa, in FP3 o sa vedem exact cum sta treaba si in calificari. Desi in cursa se poate schimba totul, cine stie.

    Un sfat micut, uitati-va la calificari nu la rezumatul de aici, nu scrie nici cate stinturi au facut, nici pe ce pneuri ci este doar o simpla lista si nimic altceva.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru