Vettel: "Pneurile rezistă mai mult decât ne aşteptam"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Degradarea rapidă a noilor pneuri Pirelli a reprezentat principalul subiect de discuţie înaintea sezonului, datorită implicaţiilor asupra strategiilor de cursă.
Lucrurile au stat însă semnificativ mai bine pe măsură ce piloţii au evaluat caracteristicile cauciucurilor în Australia, parţial datorită temperaturilor mai ridicate comparativ cu cele înregistrate în sesiunile de teste din iarna care tocmai a trecut. Astfel, Sebastian Vettel a dezvăluit că pneurile sale s-au comportat mai bine decât se aştepta, însă exclude varianta de a putea termina cursa de duminică cu o singură oprire la boxe.
"Cred că ne aşteptam la condiţii mai proaste aici în termeni de rezistenţă a pneurilor. Cred că această zi a fost folositoare şi ne-a ajutat să înţelegem ce trebuie să facem în cursa de duminică, iar asta este un lucru bun. Totuşi, nu putem concura cu o singură oprire la boxe. Cred că trebuie să intrăm la boxe de două ori, aşa că până la urmă vom afla duminica dacă circuitul se îmbunătăţeşte sau nu, pentru că asta am văzut şi în teste", a declarat germanul în cadrul unei conferinţe de presă.
Declaraţiile pilotului Red Bull se potrivesc cu cele făcute de reprezentaţii Pirelli, care anticipează doua sau cel mult trei opriri la boxe pe parcursul Marelui Premiu al Australiei.
Via | F1Fanatic
Ma repet: dar este politicos si cedeaza intaietatea mai vechiului, care oricum si-a mancat malaiul! (vezi stralucirile efemere ale zilei; nu-i putinta si pace).
vipstand.net
e transmisiunea BBC!