Vettel pleacă din pole position în Marele Premiu al Europei!

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 26.06.2010
Sebastian Vettel a obţinut pole positionul în calificările de la Valencia şi va fi acompaniat pe prima linie a grilei de start de coechipierul său de la Red Bull, Mark Webber.

Red Bull Racing a revenit în fruntea Formulei 1 şi a năruit speranţele rivalilor de la McLaren la al doilea pole position consecutiv.

Sebastian Vettel a fost cronometrat cu 1:37.587 şi a obţinut primul pole position după Marele Premiu al Chinei. Performanţa germanului a fost completată de coechipierul său Mark Webber, care va pleca de pe locul 2 şi asigură astfel o primă linie a grilei de start pentru Red Bull.

Considerat unul dintre principalii favoriţi la victorie, Lewis Hamilton (McLaren) a terminat doar pe locul 3, parţial din cauza unei erori comise în ultimul tur rapid de pistă, în timp ce coechipierul său Jenson Button a ocupat doar locul 7.

Deşi a introdus noul sistem de evacuare, Ferrari nu a fost capabilă să lupte pentru pole position şi a fost nevoit să se mulţumească doar cu locurile 4 şi 5 prin Fernando Alonso şi Felipe Massa, în timp ce polonezul Robert Kubica a avut o nouă prestaţie bună şi a terminat pe locul 6 la volanul monopostului Renault.

Williams a reuşit să pătrundă în Q3 cu ambii piloţi, ocupând locurile 8 şi 9 prin Nico Hulkenberg şi Rubens Barrichello, în timp ce poziţia a 10-a i-a revenit lui Vitaly Petrov (Renault).

Cea de-a doua sesiune a calificărilor a fost dominată de eliminarea ambilor piloţi Mercedes GP, Nico Rosberg şi Michael Schumacher având o prestaţie chiar mai slab decât cea de la Montreal. Cei doi vor pleca în cursă doar de pe locurile 12 şi 15, între ei intercalându-se echipierii echipei Force India, Adrian Sutil şi Vitantonio Liuzzi. Astfel, Force India nu reuşeşte să continue prestaţiile din debutul sezonului, coborând chiar şi în urma celor de la Williams şi Toro Rosso, ultimii ocupând locurile 11 şi 17 prin Sebastien Buemi şi Jaime Alguersuari.

Singurul pilot al unei echipe tradiţionale eliminat în prima parte a calificărilor a fost Kamui Kobayashi (BMW-Sauber), în timp ce Lotus a confirmat din nou statutul de cea mai bună dintre noile echipe prin Jarno Trulli (19) şi Heikki Kovalainen (20).

Ultimele două linii ale grilei de start sunt ocupate de piloţii Virgin Racing şi Hispania Racing.

Marele Premiu al Europei va avea loc duminică cu începere de la ora 15:00.

Comentarii (16)

  • Vettel
    Bravo Vettel si Webber!! Bravo RBR!!

    Se pare ca circuitul care trebuia sa ii avantajeze pe cei de la McLaren, i-au avantajat pe cei de la RBR.

    Sa vedem insa cursa.
    3 3
  • Dany la Realitata Fm
    Ne bucuram ca ai reusit o prestantza una la Radio:),si ai facut o ora de Formula 1 cu cei de la ,,Gol dupa gol ''
    Felicitarii!!!

    RedBul e pe vall si restu se chinuie sai copieze.....speram sa si confirme cu o dubla pe podium 1/2 ....poate au invatzat din greseli......alonso putea mi mult si Kubika .Unii piloti sau plans (BBC) de pneuri
    3 3
  • rayn380
    calificari Valencia
    Felicitari Vettel, felicitari RBR. Se pare ca au pus la punct F-Duct-ul si au reusit sa se impuna in fata McLaren(in speta Lewis). Ferrari, foarte aproape si ei, chiar si-au imbunatatit masina. In ultimul tur, chiar am asteptat o surpriza din partea lui Fernando. Lewis, in ultimul tur rapid, in momentul acelei greseli personale, chiar nu cred ca i-ar fi depasit pe cei de la RBR. Incredibili timpi au scos cei doi de la RBR. Mult mai buni timpii fata de anul trecut....Impreuna cu Lewis, cei de la RBR au fost singurii care au scazut sub 1:38 Chiar daca nu gresea Lewis, posibil sa fi ajuns pana undeva la 1:37:65 - 1:37:70, cel mult, nicidecum sa ii ameninte pe cei doi din fata. Oricum, pana la Silverstone, adica pana peste doua sapt, cand McLaren va veni cu un upgrade major, la aceasta cursa, cei doi de la McLaren este bine sa mearga bine, in primul rand sa-si conserve pozitiile, dar cel mai important sa atace si sa castige cat mai multe puncte. In regim de cursa, McLaren sunt la acelasi nivel de RBR, deci va fi o cursa "stresanta" pentru cei doi de la RBR, stresul fiind Lewis si nu mai departe este Alonso, care este foarte determinat aici la Valencia, mai ales din pricina upgrade-urilor implementate pe monopost. De asemenea va fi un start interesant, mai ales ca Lewis si Alonso pleaca de pe aceeasi linie, Vettel cu Weber de pe aceeasi linie, de asemenea, Massa este in spatele lui Alonso, acesta fiind la randul lui foarte determinat sa demonstreze ca nu este mai slab decat Alonso. Prevad o cursa foarte interesanta maine. Imi pare rau de Jenson, ma asteptam sa fie mai in fata, dar se stie ca la capitolul calificari nu exceleaza, atuul lui fiind in curse, unde merge fara greseala si este un bun strateg, stie cum sa-si administreze bine cauciucurile si intreaga masina, dar cam atat. La capitolul, viteza, agresivitate, este sub Lewis. Oricum toata stima pentru el, este un adevarat gentelman si zic asta dupa toate interviurile de dupa cursa de la Montreal, modul cum l-a laudat pe Lewis, echipa.....foarte diplomat, fair-play, toata stima pt el....
    9 5
  • rayn380
    lamurestema si pe mine te rog cu un aspect. Mi se pare un pic ciudata grila de start la Valencia, in sensul ca primele doua viraje amandoua sunt spre dreapta, nu doar primul, ceea ce ii avantajeaza la start pe webber si alonso. Lucrul care am vrut s ate intreb este ca aici la Valencia, Vettel si Lewis sunt pe partea curata a pistei? zimi te rog care din perechea webber-alonso sau vettel-lewis sunt pe partea murdara a pistei si care sunt pe partea curata. mersi anticipat amice :)
    3 7
  • ................
    .............
    sper sa castige vettel
    5 3
  • rayn380
    @mircea
    Din cate stiu, am tot citit declaratiile celor 3 clasati pe primele 3 locuri, Vettel, cat si Hamilton vor pleca de pe partea curata a circuitului, iar ei vor fi plasati pe partea dreapta a circuitului, exact pe unde trece trasa ideala si de asemenea primele doua curbe sunt tot pe dreapta. Primul viraj este unul pe dreapta(asa cum am mai zis), este un viraj de viteza, iar in al doilea(tot de dreapta) este mai strans, dupa care urmeaza unul la fel de strans, imediat la stanga. Deci, da, daca facem referire la cele 12 linii de pe circuit, cele de pe care vor pleca pilotii, cei din fata(ma refer la cel care este mai in fata pe aceeasi linie cu alt pilot), evident ca va beneficia de partea curata si va avea avantajul ca prima curba, este tot pe partea de pe care pleaca. De altfel mi se pare ca la toate circuitele este la fel. Mi se pare normal, intrucat in calificari se lupta pentru fiecare pozitie, iar in cursa, chiar trebuie sa beneficieze de acel loc castigat in calificari. Cred ca toate circuitele sunt de o asemenea configuratie. Deci, pe o anume linie de 2 piloti, castig de cauza va avea pilotul care pleaca mai din fata, avand cele doua avantaje de care am zis mai sus. Va fi un start interesant. Vettel spunea in conferinta de presa, ca pe circuitul acesta, chiar daca in postura lui pleaca de pe partea curata si pe aceeasi parte in care vin cele doua curbe la dreapta succesive, zicea el, este posibil ca de pe partea murdara sa vina foarte larg(din pricina primului viraj la dreapta foarte deschis) si sa aibe castig de cauza, dar doar daca cei din fata vor avea un start mai slab sau aceia care vor pleca de pe partea stanga vor avea un start mega bun. Oricum trasa ideala pe toata zona aceea este pe partea dreapta. Va fi un start interesant, de asemenea o cursa foarte interesanta....Bafta McLaren pentru maine. Trebuie sa faceti tot posibilul pentru a scoate cat mai multe puncte maine, asta pana la viitorul update, unde cu siguranta vor fi mult mai aproape de RBR...Multa bafta Lewis maine, indeosebi pentru un start "perfect"....

    PS Mircea, pentru maine sa fi trup si suflet pentru Lewis si McLaren....;) sa le ti pumnii stransi pana la finalulu cursei si nu in ultimul rand sa fi optimsit...:D
    3 7
  • bogdan
    @automarket: neatentia va costa mai devreme sau mai tarziu
    Din rau in mai rau , altadata gaseam linkul spre calificari si spre rezultatele din antrenamente.acum PAUZA.
    PS : Ati devenit lenesi.
    6 3
  • NeoGalaxy
    Eternal Ferrari Fan
    Ce surpriza a fost clasarea celor de la Mercedes si Force India, si prestatia foarte buna a celor de la Williams, intr-adevar doua surprize neasteptate!
    5 4
  • @rayn380
    clar ca le tinem pumnii maine lui Lewis si Mclaren. mersi de lamuriri.
    6 5
  • @rayn380
    rayn380, imi pare doar mie sau ai inceput sa scrii in stil Mclaren_Mircea_1984 ?
    Discutia dintre voi doi e monolog sau dialog?
    Mie imi este greu sa decid...
    12 3
  • calificari
    RBR inca au cea mai buna masina de pe grila, McLaren sunt pe aproape, Ferrari a treia masina. Daca Button nu facea o greseala(altfel nu-mi explic timpul), Ferrari ar fi inceput de la pozitia 5. Renault au reusit o masina buna acum se vede clar sunt a 4 masina.
    Cursa va fi ciudata, RBR au prima sansa dar dupa cum au facut pana acum, fac ei o nefacuta si termina doar cu o masina(cred ca prima). McLaren vor fi 2 si 3. Aloso va fi al 4-lea daca nu forteaza si greseste cu ceva. Massa va fi pe undeva pe 7-8.
    Sper ca nu am jignit pe cineva - asta e parerea mea, despre cursa de maine -
    Succes pilotilor favoriti!!!!!
    8 1
  • Tvr HD
    Poate ma lamureste si pe mine cineva: carui fapt se datoreaza transmisia de pe tvr HD si mai ales cu comentariul integral al celor de la BBC 2? Ideea era ca am scapat macar de data asta de eternul Michi.... Sper sa fie tot asa de acum in colo. Frumoasa transmisia.
    4 0
  • rayn380
    @cyrus
    Am incercat si voi incerca tot timpul, cu exceptia cand sunt atacat fara motiv sa fac comentarii cat mai realiste si mai ales sa fiu cat mai fair-play. Cu alte cuvinte, nu sunt "orb" si vad realitatea asa cum este, din punctul meu de vedere, intr-un mod cat mai aproape de realitate....Sper sa ma intelegi cumva, prin aceasta ultima fraza....
    3 0
  • xiorel123
    @rayn380
    "Cu alte cuvinte, nu sunt "orb" si vad realitatea asa cum este, din punctul meu de vedere" -dupa rationament realitatea din p.d.v.al unei singure persoane nu mai e realitate
    0 1
  • calificari cu efect de clarificari
    ieri s-a vazut clar ca ultimele doua curse au fost pierdute de RBR si nu castigate de McLaren.
    Cum bine zicea Horner, e bine sa ai o masina pe care toti incearca sa o copieze.
    Nadejdea celor de la McLaren, pusa in evolutia majora pregatita pentru Silverstone are sanse mari sa egaleze pe cea a ferraristilor pentru Barcelona. Va fi un pas spre inainte dar clar insuficient.
    RBR este nascut mai bun si asa cum stie toata lumea nu exista echipa care sa stea cu masina la nivelul de la inceperea sezonului.
    Faptul ca Felipe este chiar in urma lui Alonso ma face sa cred ca acesta nu a reusit cel mai bun tur posibil pentru el.
    Cursa, o cursa pe un circuit criticat pentru imposibilitatea de a face depasiri, se anunta un fel de Montecarlo mai rapid.
    Asa ca daca vreunul poate sari in fata la start e bine daca nu mai ramane schimbarea gumelor sau vreo masina cu girofar.
    Cum nu va ploua, asteptativa la o cursa anosta.
    4 0
  • buna
    @wolful
    avand in vedere ca Mclaren nu a adus nici un update fata de cursa din Canada,locul 3 si 7 zic ca e onorabil!
    In oeice caz cursa va fi ff interesanta!
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru