Vettel pleacă din pole la Interlagos şi a depăşit recordul lui Mansell!
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Sebastian Vettel a scris sâmbătă o nouă pagină în istoria Formulei 1, după ce a obţinut cel de-al 15-lea pole position din acest sezon competiţional.
Cronometrat cu 1:11.918, pilotul echipei Red Bull Racing a reuşit prin această performanţă să depăşească recordul de 14 pole position-uri într-un sezon stabilit de Nigel Mansell în urmă cu aproape două decenii la volanul unui monopost Williams.
Performanţa germanului a fost completată de coechipierul său Mark Webber, care va ocupa a doua poziţie, în timp ce McLaren a fost nevoită să se mulţumească doar cu a doua linie a grilei de start prin Jenson Button şi Lewis Hamilton.
Ca de obicei în ultima perioadă, Fernando Alonso a terminat calificările pe locul cinci, în timp ce coechipierul său Felipe Massa va pleca de pe locul şase. Între cei doi s-a intercalat Nico Rosberg de la Mercedes GP, iar grila va fi completată de Adria Sutil (Force India, locul 8) şi Bruno Senna (Renault, locul 9). Ultimul loc în Q3 i-a revenit lui Michael Schumacher, care nu a efectuat niciun tur cronometrat.
Williams a dezamăgit încă o dată şi va ocupa locurile 12 şi 18 pe grilă prin Rubens Barrichello şi Pastor Maldonado, în timp ce Toro Rosso şi şi Sauber au fost eliminate incorpore în a doua parte a calificărilor.
Între cele două echipe, pe locul 15, s-a încadrat Vitaly Petrov de la Renault.Ca de obicei, cele trei echipe care au debutat în 2010 ocupă ultimele trei linii ale grilei de start, cu Lotus în faţa celorlalte două prin Heikki Kovalainen şi Jarno Trulli. În mod surprinzător, ambii piloţi de la Hispania Racing, Vitantonio Liuzzi şi Daniel Ricciardo, i-au devansat pe rivalii de la Virgin, Jerome D'Ambrosio şi Timo Glock. Toţi piloţii s-au încadrat în limita de 107%.
Brazilia - Rezultate calificări:
1. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m11.918s 2. Mark Webber Red Bull-Renault 1m12.099s + 0.181 3. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m12.283s + 0.365 4. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m12.480s + 0.562 5. Fernando Alonso Ferrari 1m12.591s + 0.673 6. Nico Rosberg Mercedes 1m13.050s + 1.132 7. Felipe Massa Ferrari 1m13.068s + 1.150 8. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m13.298s + 1.380 9. Bruno Senna Renault 1m13.761s + 1.843 10. Michael Schumacher Mercedes Q2 cut-off time: 1m13.571s Gap ** 11.Paul di Resta Force India-Mercedes 1m13.584s + 1.138 12. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1m13.801s + 1.355 13. Jaime Alguersuari Toro Rosso-Ferrari 1m13.804s + 1.358 14. Sebastien Buemi Toro Rosso-Ferrari 1m13.919s + 1.473 15. Vitaly Petrov Renault 1m14.053s + 1.607 16. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m14.129s + 1.683 17. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m14.182s + 1.736 Q1 cut-off time: 1m14.571s Gap * 18. Pastor Maldonado Williams-Cosworth 1m14.625s + 1.344 19. Heikki Kovalainen Lotus-Renault 1m15.068s + 1.787 20. Jarno Trulli Lotus-Renault 1m15.358s + 2.077 21. Tonio Liuzzi HRT-Cosworth 1m16.631s + 3.350 22. Daniel Ricciardo HRT-Cosworth 1m16.890s + 3.609 23. Jerome D'Ambrosio Virgin-Cosworth 1m17.019s + 3.738 24. Timo Glock Virgin-Cosworth 1m17.060s + 3.779
Marele Premiu al Braziliei va avea loc duminică cu începere de la ora 18:00, ora României.
Asteptam cursa sper sa avem parte si de ploaie.
"Fernando Alonso a terminat calificările pe locul cinci, în timp ce coechipierul său Felipe Massa va pleca de pe locul şase. Între cei doi s-a intercalat Nico Rosberg de la Mercedes GP".
Massa pleaca de pe 7, ca altfel nu vad cum Nico se intercala intre locurile 5 si 6 ;)
Pe de alta parte imi pare rau ca recordul lui Nigel a picat. Usor usor se vor pierde in negura memoriei marii campioni, campionii adevarati, care faceau 14 pole-uri in 15/16 curse, nu care aveau la dispozitie 20 de mari premii. In curand o sa vedem cum recordul lui Schumi de 7 titluri mondiale este depasit de nu stiu ce pilot care a debutat in F1 la 15 ani si acum are 35.
Respect talentul si performanta lui Vettel insa Mansell va ramane mereu acel minunat campion mustacios cu ale sale 14 pole-uri.