Vettel nu crede că recordurile lui Schumacher vor fi doborâte
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Sebastian Vettel a devenit anul trecut cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, iar debutul fulminant din acest an sugerează că numai o serie de evenimente neprevăzute l-ar putea împiedica să-şi apere titlul.
În acest context, numeroşi specialişti consideră că germanul are calităţile necesare pentru a ameninţa recordul de şapte titluri mondiale stabilit de Michael Schumacher, în special dacă va avea în continuare la dispoziţie un monopost competitiv.
Cu toate acestea, pilotul echipei Red Bull Racing a minimalizat şansele pe care le are să atingă acest nivel de performanţă şi crede că recordurile conaţionalului sau vor fi dificil de învins pentru totdeauna.
"Pot să caracterizez multe dintre sezoanele lui Schumacher, evident inclusiv cele în care a câştigat titlul. A avut sezoane foarte bune, dar a avut şi sezoane în care a avut câteva probleme şi a trecut peste ele, realizând progrese uriaşe cu echipa chiar şi atunci când nu a câştigat titlul.
Dar cu siguranţă, pentru noi toţi, este foarte, foarte dificil să-i călcăm pe urme. Tot ce a obţinut el este fenomenal. Aşa că întrebarea nu este dacă va mai exista un german care să obţină asta din nou, întrebarea este dacă va fi mai vreodată un pilot în Formula 1 care să obţină tot ce a obţinut el", a declarat germanul.Via | SportingLife
Comentarii (1)