Vettel: "McLaren rămâne un adversar redutabil"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Sebastian Vettel a obţinut duminică pe circuitul din Bahrain prima victorie din acest sezon, ocazie cu care a devenit lider în clasamentul general, iar Red Bull a urcat de asemenea pe prima poziţie la constructori.
Totuşi, dublul campion mondial rămâne precaut în privinţa performanţelor pe care le poate obţine pe parcursul acestui sezon şi avertizează că rivalii de la McLaren deţin în continuare un monopost competitiv.
"Este un sezon foarte echilibrat, monoposturile sunt foarte apropiate unele de altele şi micile lucruri pot face o mare diferenţă în zilele de duminică. Cred că am început sezonul spunând că McLaren deţine cel mai rapid monopost, dar duminică am văzut că poate fi şi altfel. Totuşi, cred că ei au în continuare unul dintre cele mai puternice monoposturi. Dar trebuie că totul să meargă perfect, trebuie să ai pneurile potrivite, să le gestionezi corespunzător şi să găseşti setările potrivite pe parcursul weekendului, aşa că sunt multe lucruri de care trebuie să ai grijă", a declarat el.
Coechipierul său Mark Webber a terminat pe locul patru la capătul unei curse în care nu a fost implicat în multe dueluri, element remarcat inclusiv de australian.
Acesta este însă mulţumit de rezultat şi de poziţia pe care cei de la Red Bull o ocupă în clasament."Nu am putut sta în plasa celor doi de la Lotus şi a lui Vettel, aşa că a trebuit să-mi consolidez poziţia. Lotus are un monopost bun şi funcţionează bine când totul decurge ok, au făcut o treabă bună şi asta demonstrează cât de echilibrat este campionatul. Am câştigat câteva puncte bune şi ambii piloţi şi Red Bull se descurcă bine în campionat. Pentru mine nu a fost una dintre cele mai interesante curse, dar este un start bun de campionat", a declarat el.
Via | FIA | Red Bull
doar nu era sa ii si certe pe cei de la McLada pentru ca sunt varza :))