Vettel îi mulţumeşte antrenorului său pentru cucerirea titlului
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Sebastian Vettel a devenit duminică cel mai tânăr dublu campion mondial din istoria Formulei 1 după ce a terminat pe locul trei Marele Premiu al Japoniei.
Departe de suspansul de anul trecut, Vettel a avut de îndeplinit o simplă formalitate, iar la finalul cursei a ţinut să-i mulţumească în mod special antrenorului său Tommy Parmakoski, care a reuşit să-i menţină ridicat nivelul de concentrare şi să-i distragă atenţia de la îndeplinirea obiectivului.
"Sunt atât de mulţi oameni (n.r - cărora trebuie să le mulţumesc), dar o persoană care chiar iese în evidenţă în acest an este persoana cu care petrec cel mai mult timp, şi anume antrenorul meu Tommy Parmakoski şi familia sa din Finlanda. Au un fiu minunat cu o inimă mare. A fost primul care m-a oprit să mă gândesc la lucruri pe care nu le putem controla", a declarat germanul.
Nu în ultimul rând, germanul a mulţumit întregii echipe Red Bull Racing, care i-a oferit cel mai bun monopost în acest sezon.
"Un rezultat bun aici pentru a câştiga campionatul, este fantastic.
Sunt atât de multe lucruri pe care vrei să le spui într-un astfel de moment, dar este greu să mi le amintesc pe toate, aşa că vreau doar să mulţumesc tuturor celor din echipă. Avem atât de mulţi oameni aici, la circuit, şi la Milton Keynes, zi de zi, nu numai vineri, dar şi sâmbăta şi duminica şi de luni până vineri. În fiecare zi forţăm din greu, muncim şi luptăm pentru puncte şi pentru campionat", a adăugat el.Vettel a obţinut 12 pole position-uri şi 9 victorii în acest an, însă susţine că misiunea de a cuceri un nou titlu a fost de fapt mai dificilă decât cea de anul trecut.
"Cel mai greu lucru este să câştigi după ce ai câştigat anul trecut. (Anul trecut) am câştigat titlul, a fost foarte echilibrat şi eram foarte entuziasmaţi. Chiar dacă ştiam ce trebuie să facem (n.r - în acest an), nu poţi uita toţi aceşti paşi. Nu aş fi putut face asta singur. Este la fel de încurcat că primul. Este greu să găsesc cuvintele potrivite", a încheiat el.
Via | FIA
Comentarii (1)