Sesiunea de teste de la Silverstone dedicată tinerilor piloţi a luat sfârşit vineri, iar pilotul care şi-a pus amprenta pe ultima zi a fost Sebastian Vettel.
Chiar dacă a concurat o jumătate de zi în această săptămână, germanul nu a avut nicio problemă să stabilească cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:32.894 la volanul monopostului Red Bull Racing.
Triplul campion mondial a fost urmat la peste trei zecimi de secundă de Adrian Sutil de la Force India, în timp ce Nicolas Prost, fiul lui Alain Prost, a obţinut locul trei pentru Lotus.
Carlos Sainz Jr, fiul dublului campion mondial de raliuri Carlos Sainz, s-a poziţionat pe locul patru după ce a testat pentru Red Bull Racing în cursul dimineţii, reuşind astfel să fie mai rapid inclusiv decât Felipe Massa, care a terminat sesiunea pe locul şase pentru Ferrari.
Brazilianul a fost mai lent inclusiv decât Davide Rigon, care a testat din nou pentru Ferrari în această dimineaţă, în timp ce Jean-Eric Vergne a terminat pe şapte pentru Toro Rosso.
McLaren nu a reuşit să profite de această zi de teste, întrucât Gary Paffett a fost nevoit să se retragă la boxe după numai şase tururi parcurse din cauza unei defecţiuni la motor.Britanicul a ocupat locul opt în faţa lui Susie Wolff, soţia lui Toto Wolff, directorul Mercedes Motorsport, care a avut parte de primul test corespunzător pentru Williams. Topul primilor 10 piloţi a fost completat de Giedo van der Garde de la Caterham.
TESTE SILVERSTONE - REZULTATE ZIUA 3:
Loc | Pilot | Echipa | Timp | Tururi |
---|---|---|---|---|
1. | Sebastian Vettel | Red Bull | 01:32.894 | 79 |
2. | Adrian Sutil | Force India F1 | 01:33.242 | 99 |
3. | Nicolas Prost | Lotus Renault | 01:33.256 | 63 |
4. | Carlos Sainz Jr. | Red Bull | 01:33.546 | 35 |
5. | Davide Rigon | Ferrari | 01:33.582 | 70 |
6. | Felipe Massa | Ferrari | 01:33.624 | 69 |
7. | Jean-Eric Vergne | Scuderia Toro Rosso | 01:33.647 | 42 |
8. | Gary Paffett | McLaren | 01:34.924 | 77 |
9. | Susie Wolff | Williams | 01:35.093 | 89 |
10. | Giedo van der Garde | Caterham | 01:35.155 | 65 |
11. | Daniil Kvyat | Scuderia Toro Rosso | 01:35.281 | 22 |
12. | Charles Pic | Caterham | 01:35.576 | 60 |
13. | Kimiya Sato | Sauber | 01:35.642 | 67 |
14. | Rodolfo Gonzalez | Marussia | 01:36.339 | 24 |
15. | James Calado | Force India F1 | 01:36.451 | 6 |
16. | Jules Bianchi | Marussia | 01:36.744 | 39 |
Nici nu stiu de ce a testat Ferrari cu Rigon. N-are nicio treaba cu F1. Poate cunoaste bine monopostul. Insa cu siguranta Pedro de la Rosa sau Kobayashi(piloti de teste Ferrari) ar fi fost mai potriviti.
Rigon a venit pentru atat Kobayashi cat si De la Rosa aveau prea multe curse in F1 ca sa poata teste elemente noi si deci ar fi avut acelasi program de teste ca si Massa.
Verificati timpii din calificari: cu 01:32.894 nu ar fi ajuns nici in Q2!
Pole l-a obtinut Hamilton cu 1:29.607. Aici deja e o diferenta de aproape trei secunde.Pana si Vettel in Q3 a avut 1:30.211. Si aici diferenta e foarte mare.
Timpul scos de Vettel se poate compara doar cu timpii in regim de cursa de la Silverstone
Pos No Driver Team Lap Time Of Day Avg Speed Time
1 2 Mark Webber Red Bull Racing-Renault 52 14:36:37 227.059 1:33.401
2 9 Nico Rosberg Mercedes 50 14:33:28 226.744 1:33.531
3 3 Fernando Alonso Ferrari 50 14:33:34 225.396 1:34.090
4 10 Lewis Hamilton Mercedes 51 14:35:09 225.231 1:34.159
Cu siguranta pe nimeni nu a interesat sa scoata cel mai rapid tur ci sa faca cat mai multe ture. In ultima zi a iesit in evidenta cat de mult au rulat Ferrari fata de celelalte echipe. Cei doi piloti Ferrari au efectuat 139 de ture X 5.891 km (lungimea circuitului)=818,849 km.
Cred ca per total i-au batut lejer la km parcursi in teste (de data asta legale) pe cei de la Mercedes :)
Razvan are dreptate,l -au folosti pe Rogon ca sa poate testa pe setarile lor
dar puteau sa aleaga pe cineva cu talent mai dovedit (Valsechi de ex care a testat pt Lotus)
nu cred ca Rigon e de talia F1, in GP2 nu a realizat mare lucru si numai asa de "tanar"