Cea de-a doua sesiune de teste de pe circuitul de la Barcelona continuă joi pe o vreme instabilă. În primele ore ale dimineții, piloții au ieșit pe circuit cu pneuri intermediare din cauza ploii, însă pista s-a uscat treptat, astfel că echipele au putut ulterior să revină la programul obișnuit.
În contextul unor speculații cu privire la forma reală a celor de la Ferrari, Sebastian Vettel a stabilit cel mai bun timp al dimineții după ce a fost cronometrat cu 1:16.841.
Imediat după ce a stabilit acest timp, germanul a ieșit în decor în virajul 5. De altfel, numeroși alți piloți au avut ieșiri în decor în timpul dimineții, iar printre ei s-au numărat și Max Verstappen de la Red Bull și Valtteri Bottas de la Mercedes.
Lance Stroll și-a trecut în cont locul doi în clasamentul general la mai puțin de trei zecimi în spatele liderului, iar pilotul celor de la Racing Point a fost urmat de Nicholas Lafiti (Williams) și Lando Norris (McLaren).
Cu excepția Scuderiei, echipele de top nu au forțat stabilirea unor timpi de referință, astfel că Verstappen și Bottas au încheiat dimineața doar pe pozițiile 5 și 6. Piloții vor reveni pe circuit după pauza de prânz.
Între timp, oficialii Formulei 1 au dat asigurări că etapele programate în Bahrain (22 martie) și Vietnam (5 aprilie) vor avea loc conform programului, în ciuda faptului că epidemia de coronavirus a mărit semnificativ restricțiile de zbor care afectează direct sau indirect și cele două state.
Via BBC
dupa ce-oi observat ca azi dupa- amiaza oi fost calic cu expunerea publica "datorita" tururilor parcurse la Montmelo , doar 14 contabilizate dupa o numaratoare independenta , m-oi autosesizat si-oi indraznit sa le studiez si pe cele ale rivalului tau traditional sebastian vettel si nu mica mi-o fost mirarea atunci cand oi constatat ca germanul o inregistrat taman 145 , rugandu-te inainte sa te plictisesc cu fleacuri sa-mi oferi un raspuns (tolerez din partea ta si o argumentatie lapidara) fiindca numa' astfel se poate elimina confuzia unui profan al F1 precum @Costel din Romania:
asta-i pan' la urma "upgrade-ul impresionant" la motor pe care-l anunta cu surle si trambite zilele trecute James Allison???
thanks lewis
https://m.youtube.com/watch?v=Jo93r_bQJHQ
https://m.youtube.com/watch?v=HAvSvgJhTwQ
Sunt doar 2 lucruri certe. Toate monoposturile sunt mai rapide ca anul trecut iar adevărata performanţă a lor se va vedea în cursă, restul e gargară