Vettel castiga imperial cursa de la Silverstone!
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Cursa de la Silverstone a certificat progresele semnificative realizate de Red Bull Racing, dupa ce Vettel si Webber au dominat ostilitatile de o maniera categorica, victoria nefiind in niciun moment in pericol. Vettel consemneaza cea de-a treia victorie din cariera si prima pe un circuit neafectat deloc de ploaie.
In acelasi timp, Jenson Button si-a dezamagit cei aproape 200.000 de spectatori prezentui in tribune, britanicul terminand doar pe locul 6 la capatul unei curse in care s-a plans de multe ori de probleme in manevrarea monopostului.
Vettel a ramas pe locul 3 in clasamentul general, insa s-a apropiat la 25 de puncte de Button.
Brawn GP a fost nevoita sa se multumeasca doar cu ultima pozitie pe podium, obtinuta in extremis de Rubens Barrichello. Brazilianul l-a tinut o lunga perioada de timp in spate pe Webber, insa australianul l-a depasit la ultima schimbare de pneuri.
Felipe Massa a obtinut un nesperat loc 4, la capatul unei curse in care strategia adoptata de Ferrari s-a dovedit castigatoare. Brazilianul a fost urmat de Nico Rosberg, aflat la unul dintre cele mai bune rezultate din acest sezon, in timp ce ultimele puncte puse in jos au fost castigate de Trulli si Raikkonen.
Campionul mondial Lewis Hamilton a indurat o cursa foarte dificila in fata propriilor suporteri, obtinand doar locul 16. In fata sa, un alt campion mondial, Fernando Alonso, a terminat pe locul 14, in timp ce Giancarlo Fisichella a terminat pe locul 10, fiind la una dintre cele mai bune performante din 2009.
FILMUL CURSEI
START LANSAT PENTRU VETTEL, BUTTON BLOCAT IN TRAFIC
Sebastian Vettel a plecat excelent in cursa si s-a pozitionat pe primul loc, in fata lui Rubens Barrichello si Mark Webber. In spatele celor trei piloti din frunte, Kazuki Nakajima a profitat de startul lent al lui Jarno Trulli si a urcat pe locul 4. Trulli l-a incetinit insa indirect si pe Jenson Button, pilotul echipei Brawn GP nereusind sa isi faca loc printre italian.
In acest context, Kimi Raikkonen, Nico Rosberg si Felipe Massa au iesit mult in exteriorul primului viraj si au trecut in fata liderului clasamentului general, Raikkonen castigand nu mai putin de 4 pozitii pentru a ajunge pe locul 5.
Dupa cateva tururi, Button a reusit sa urce pe locul 8, profitand de o scurta excursie in decor a lui Massa.In spatele plutonului, Fernando Alonso a coborat trei pozitii, in timp ce Lewis Hamilton a urcat de pe locul 19 pana pe locul 15, avand mai multe dueluri cu Robert Kubica si Alonso pentru mentinerea pozitiei. Coechipierul sau, Heikki Kovalainen, a rata complet startul si a coborat pana pe penultimul loc al cursei.
VETTEL, DE NEOPRIT LA SILVERSTONE
Primul stint a fost dominat autoritar de Vettel, care s-a distantat cu aproximativ o secunda pe tur fata de Barrichello, in ciuda faptului ca a avut un monopost mult mai greu decat al rivalului sau. Webber s-a mentinut pe locul 3 la mai putin de o secunda de pilotul Brawn GP, demonstrand ca monopostul Red Bull este foarte competitiv.
Totusi, australianul nu a reusit sa il depaseasca pe brazilian, circuitul de la Silverstone nefiind unul bogat in astfel de oportunitati. La randul sau, Button s-a gasit in ipostaza de a fi blocat pe locul 8 in spatele lui Trulli, fara posibilitatea de a-l depasi pe italian.
LOZUL CASTIGATOR AL LUI WEBBER
Cei doi au efectuat simultan prima intrare la boxe, insa Trulli a ramas in fata englezului, intre cei doi intercalandu-se temporar si Raikkonen. Marele castigator al primei serii de opriri la boxe a fost Webber, care desi a o realimentare cu doua secunde mai lunga decat Barrichello a revenit pe circuit pe locul 2, chiar in fata brazilianului.
Astfel, Red Bull a devenit mare favorita pentru a obtine o dubla de vis in Marele Premiu al Marii Britanii. Massa a fost ultimul pilot din prima jumatate a clasamentului care a intrat la boxe, iar strategia brazilianul a dat roade, intrucat a revenit pe circuit pe locul 5, in spatele lui Rosberg.
ALONSO - HAMILTON, UN DUEL ELECTRIZANT PENTRU LOCUL ...15
Jumatatea cursei a marcat un duel electrizant intre doi dintre campionii mondiali prezenti pe circuit si, totodata, intre doi fosti coechipieri. Presat din spate de Hamilton, Alonso a gresit si a fost nevoit sa-i cedeze locul 15 pilotului McLaren.
Dupa mai putin de doua tururi, spaniolul a revenit si a efectuat o depasire la aspiratie asupra pilotului McLaren, consemnand finalul unui duel care cu numai doi ani in urma se dadea pentru stabilirea invingatorului.DIOPTRII NOI PENTRU BOURDAIS
Primul incident major al cursei a avut loc in turul 35, cand Sebastien Bourdais a intrat in plin in monopostul pilotat de Heikki Kovalainen. Chiar daca pilotul echipei McLaren nu si-a schimbat directia, singurul pilot din Formula 1 care poarta ochelari nu a reusit sa il evite, iar aripa fata a monopostul Toro Rosso s-a despins total. La randul sau, Kovalainen si-a deteriorat una dintre roti, astfel ca ambii piloti au revenit la boxe. Dupa numai cateva tururi, amandoi au fost nevoiti sa abandoneze, defectiunile la cele doua monoposturi fiind majore.
Intre timp, Vettel s-a mentinut la aproape 20 de secunde in fata coechipierului sau, in timp ce Webber s-a distantat la peste 18 secunde de Barrichello, demonstrand inca o data calitatile noului RB5. In spatele lui Barrichello, Rosberg si Massa s-au mentinut la o distanta foarte mica, astfel ca ultima intrare la boxe avea sa devina decisiva pentru ultimul loc pe podium.
BARRICHELLO RAMANE PE LOCUL 3
Totusi, aceasta serie a consemnat doar depasirea lui Massa asupra lui Rosberg, astfel ca Barrichello a ramas pe locul 3, iar Massa a urcat pe 4. Button a fost ultimul pilot de top care a efectuat a doua serie de opriri la boxe, iesind pe circuit pe locul 6, acelasi de pe care a luat startul in cursa. Englezul a lasat impresia ca il poate ajunge pe Rosberg, insa nu a lasant niciun atac la adresa germanului, astfel ca ordinea din clasament a ramas neschimbata pana la finalul cursei.
Cel mai rapid tur in cursa a fost realizat de Sebastian Vettel, pilotul Red Bull fiind cronometrat cu 1:20.735 in turul 16.
Rezultatele complete ale cursei sunt disponibile aici.
ar fi mai interesant sa avem o grupa cu cele 2 forte adica Brawn GP si red bull +ferrari si truli si restul sa fie in grupa a 2-a valorica nu credeti multumesc