Deşi acest lucru sugerează deja că este favorit la o nouă victorie, pilotul echipei Red Bull Racing a minimalizat importanţa timpului şi insistă că în calificări lupta pentru pole position va fi una mult mai echilibrată.
"A fost o zi bună, dar este abia vineri. Pare să fie un echilibru şi am văzut asta în prima sesiune. Dacă ne uitam prea mult la timp putem fi distraşi, dar cred că vom avea o sesiune echilibrată de calificări. Chiar dacă monopostul a fost grozav, au existat câteva viraje unde monopostul derapa mai mult decât mi-a plăcut. Mă aştept ca mâine să fie echilibrat, este un tur scurt şi nu sunt prea multe viraje, aşa că prea ai nici unde să mergi mai bine, nici unde să greşeşti", a declarat germanul.
Aceeaşi opinie este susţinută şi de coechipierul său Mark Webber, care sugerează că timpul foarte bun al germanului este mai degrabă o anomalie decât o reflexie a realităţii."În mod sigur monopostul nu este într-o formă slabă, dar vrem să scoatem un pachet mai bun din ceea ce avem.
Trebuie să muncim mai mult în privinţa stinturilor scurte şi a celor lungi. Vettel a avut un tur în care a fost în mod evident în faţa celorlalţi, iar asta se poate întâmpla uneori. Dar la Spa am fost foarte puternici vineri, iar în ultima sesiune de antrenamente nu am mai fost atât de rapizi când era uscat", a precizat australianul.
Comentarii (2)