Sebastian Vettel va părăsi Ferrari la sfârșitul acestui an după o aventură de 6 sezoane în care nu a obținut niciun titlu mondial. În cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al Formulei 1, germanul admite că a eșuat la Ferrari din acest punct de vedere, însă pe de altă parte susține că nu regretă nimic din perioada petrecută alături de Scuderia.
"Nu cred că voi avea regrete, dar este adevărat că am eșuat pentru că nu am reușit să câștig titlul. Sunt lucruri pe care ar fi trebuit să le fac mai bine, lucruri pe care le-aș fi putut vedea mai devreme, lupte în care nu ar fi trebuit să mă implic. Dar tot ce s-a întâmplat m-a adus aici", a declarat el.
Vettel a refuzat să intre în detalii cu privire la "luptele" interne pe care le-a menționat și afirmă că nu cauta scuze pentru eșecul de a cuceri trofeul.
"Dacă sunt corect și dur, atunci am eșuat. Există motive? Probabil că da, dar nu le accept ca scuze. Tot ce s-a întâmplat m-a adus la următorul nivel", a adăugat el.
Vettel a obținut 14 victorii pentru Ferrari și ocupă locul trei într-un clasament all-time al piloților Ferrari din acest punct de vedere.
În plus, el este al patrulea cel mai experimentat pilot din istoria Ferrari, cu 111 starturi. Anul viitor, Vettel va concura pentru Aston Martin, noul nume al echipei Racing Point.Via Formula1
Am mai lansat provocarea: cate puncte a pierdut Ferrari din cauza echipei operationale si cate din cauza lui Vettel? Hai ca stim cu totii.
Vettel nu lua titlu cu echipa operationala de la Ferrari nici in visele cele mai umede, monopostul din 2018 cu echipa operationala de la Mercedes da.
Ca a gresit si el asta nu contesta nimeni dar nu decisiv incat sa spunem ca s-a pierdut titlul din cauza lui.
Bine asta realizeaza oamenii cerebrali.
Asta e diferenta dintre oportunisti (gen Vettel, Hamilton care nimeresc o masina cu 2 secunde peste celelalte) si cei care au muncit si au facut diferenta pe circuit (Senna, Schumacher, Alonso, Prost etc)
Lucrurile sunt cum sunt dintr-un motiv... Alonso a esuat cu Ferrari si de atunci umbla creanga pentru ca asta e valoarea lui acum. IN 2005 si 2006 a avut noroc, norocul nu s-a mai repetat si a ramas la nivelul 2.
Vetel a avut cel putin 5-6 momente de cascadorii rasului in 3 ani cat a putut sa se lupte cu Mercedes. A mai avut 1-2 si anul asta. Da, Ferrari au gresit anul trecut ca nu l-au facut imediat pe Leclerc pilot nr. 1. Atunci chiar ca aveau o sansa la titlu. Dar l-au mai tinut pe campion in brate, ca poate poate se trezeste. Nu s-a trezit. Cand s-au prins era deja tarziu. Ma amuza teribil sa vad cum fanii campionului de hartie il scot de erou....biata fetita.......
Mi se pare ca a pus problema foarte in regula deci raspunde-i la intrebare: cate puncte au fost pierdute din cauza echipei si cate din cauza pilotului?
Am stabilit deja ca furi curent masiv si ca esti hater Vettel acum vrem sa stabilim nivelul la care esti.
Nu sunt fanul lui dar stiu sa fac diferenta intre un pilot si o "valoare" de pe automarket care spune numai idiotenii crezute doar de el si inca cativa cam la acelasi nivel ca el.
Respectati baieti sportul si protagonistii lui ca nu e mare lucru......desi stiu ca cer foate mult cand nu ai trecut de stadiul pungii de seminte.