Vettel, Alonso şi Hamilton, afectaţi de defecţiuni tehnice în calificări

de Daniel Popescu
Duminica, 06.04.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastian Vettel, Fernando Alonso şi Lewis Hamilton nu şi-au putut arăta întregul potenţial în calificările din Bahrain din cauza unor defecţiuni tehnice la monoposturi.

Am avut unele probleme cu treptele.Este dificil de spus cât am pierdut, dar cu siguranţă nu ne-a ajutat.

Sebastian Vettel
Pilot Red Bull
Trei dintre piloţii de referinţă ai sezonului 2014 au fost afectaţi de o serie de defecţiuni tehnice în calificările pentru Marele Premiu al statului Bahrain.

De departe, Sebastian Vettel a fost cel care a suferit cel mai mult, întrucât a ratat calificarea în ultima parte din cauza unor probleme la cutia de viteze în momentul în care trecea în trepte inferioare. Anomalia a fost detectată în pauza dintre primele două părţi ale calificărilor, însă mecanicii nu au reuşit să o remedieze în timp util.

"Am avut unele probleme cu treptele. Între Q1 şi Q2 ceva nu a mers bine şi nu am putut să remediem problema la timp, aşa că turul a fost compromis. Este dificil de spus cât am pierdut, dar cu siguranţă nu ne-a ajutat. Comportamentul monopostului nu a fost cel aşteptat sau dorit. Nu-mi place să dau vina pe ceva, dar fără această problemă aş fi ajuns în Q3", a declarat pilotul echipei Red Bull, care va lua startul de pe locul 10 după penalizarea suferită de coechipierul său Daniel Ricciardo.

Alonso, probleme cu puterea motorului Ferrari

În prima parte a fost bine, în a doua parte am pierdut un pic din putere, iar în a treia parte şi mai mult.

Fernando Alonso
Pilot Ferrari
Între timp, Fernando Alonso a obţinut doar locul 10 pe grila de start, transformat într-un loc nouă datorită penalizării lui Ricciardo, iar parcursul modest a fost explicat printr-o defecţiune la motorul Ferrari.

"Este trist că problema la motor a apărut în calificări, pentru că în antrenamente totul a fost ok.

În prima parte a fost bine, în a doua parte am pierdut un pic din putere, iar în a treia parte şi mai mult. Nu am ratat posibilitatea unui pole position, pentru că nu suntem în măsură să-l obţinem, am pierdut doar vreo două locuri pe care sperăm să le recuperăm la start", a precizat el.

Hamilton, probleme cu stabilitatea monopostului

Monopostul a fost mult mai bun vineri, dar sâmbătă a fost mai rău.

Lewis Hamilton
Pilot Mercedes
Chiar dacă a ocupat locul doi în calificări, nici Lewis Hamilton nu a fost scutit de probleme, întrucât pilotul Mercedes nu a avut un monopost tocmai stabil.

"Am frânat un pic mai târziu, iar pneurile s-au blocat. Nu sunt prea multe de spus. Monopostul a fost mult mai bun vineri, dar sâmbătă a fost mai rău şi am presupus că de vină sunt temperaturile şi vântul din ultima sesiune de antrenamente. Totuşi, în calificări nu s-au schimbat prea multe. Am avut probleme, dar diferenţa nu este uriaşă şi am obţinut o performanţă grozavă", a precizat el.

Comentarii (4)

  • Mai sa fie Hamilton e perfect ! Nu poate fi decat o defectiune tehnica de vina pentru faptul ca nu e primul.
    Chiar asa de tare arde pasiunea pentru Lewis ?????
    6 8
  • In cazul lui Vettel si Alonso inteleg. Dar in cazul lui Hamilton mi-e greu sa cred ca a fost vorba de o defectiune tehnica.
    Dar el nu vorbeste de asa ceva, ci spune ca a avut probleme cu temperaturile si cu vantul :)))) Pai nu te-a deranjat si cerul? Poate data viitoare il va da la o parte pentru tine... Rosberg a fost mai bun. Se mai intampla, important e ca Hamilton sa fie cel mai bun in majoritatea timpului, nu doar cu anumite ocazii, asa se castiga titlul. Nici un pilot nu poate fi cel mai bun tot timpul, fiecare mai are si zile proaste.
    6 6
  • pipita
    da ferr, in cazul lui Alonso intelegi ... dar pentru Hamilton nu gasesti intelegere ....
    3 3
  • pipita, lasa-l pe ferr ca habar n-are de f1 :) ...de exemplu, acum sta cu capul in nisip ca a castigat hamilton, de alfonso numai spunem nimic ca plange neincetat pt el de cand a inceput camponatul :))
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru