Vettel admite că nu este pe deplin mulţumit de parcursul din acest sezon

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 26.04.2012
Sebastian Vettel a admis că nu este pe deplin satisfăcut de evoluţia din debutul sezonului, chiar dacă a devenit lider după victoria din Bahrain.

Sebastian Vettel a avut parte de un debut modest de sezon în care a fost învins permanent de coechipierul său Mark Webber în Australia, Malaysia şi China.

Victoria obţinută pe circuitul Sakhir din Bahrain după ce a plecat din pole position l-a propulsat pe prima poziţie în clasamentul general, iar Red Bull a devenit noul lider la constructori, însă pilotul german nu este încă mulţumit.

El mizează însă pe testele de la Mugello pentru ca Red Bull să facă încă un pas înainte în privinţa dezvoltării monopostului RB8.

"Nu mai suntem atât de încrezători cum obişnuiam să fim, aşa că lucrurile mici pot face diferenţa în calificări şi pot avea un mare impact în cursă. Au trecut doar patru curse, dar nu sunt integral mulţumit în privinţa poziţiei în care ne aflăm. În Italia vom avea posibilitatea să testăm multe lucruri pentru a aduce monopostul într-o postură mai favorabilă pentru Barcelona", a declarat el pentru publicaţia britanică The Sun referindu-se la Marele Premiu al Spaniei din 11-15 mai.

Red Bull nu a confirmat încă programul testelor de la Mugello din 1-3 mai, însă în mod aproape sigur Vettel şi Webber vor participala eveniment.

Via | GMM

Taguri: Red Bull, Vettel

Comentarii (1)

  • vettel
    catre cel care scrie prostii mari si mai alese
    daca si in australia a fost invins de coechipierul sau atunci insemna ca cel putin eu si tu cel care scrii ne-am uitat la curse total diferite.
    9 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru