Marele Premiu al Ungariei și-a respectat din plin statutul de circuit dificil pentru depășiri, astfel că piloții au oferit în general o cursă lipsită de spectacol, în care principala miză a fost reprezentată de unică intrare la boxe pentru înlocuirea pneurilor.
Sebastian Vettel a plecat bine din pole position și l-a blocat pe Kimi Raikkonen, în timp ce Max Verstappen a țâșnit de pe grilă și a fost foarte aproape de a-i depăși pe ambii piloți Mercedes. Totuși, pilotul Red Bull a frânat puternic pentru a evita un contact cu Raikkonen și a ieșit ușor în decor, iar în virajul următor a ajuns roată la roată cu Daniel Ricciardo. De data aceasta, Verstappen a comis o greșeală și, în loc să vireze în mod corespunzător, l-a lovit pe Ricciardo, iar australianul a fost nevoit să abandoneze cu o pană și o scurgere de ulei pe circuit.
Mașina de siguranță a intrat pe circuit până în turul 7 ca urmare a petelor de ulei, cu Vettel în fața lui Raikkonen, Bottas, Verstappen și Hamilton. La reluarea cursei, diferențele dintre piloți au crescut simțitor într-un timp scurt, iar Hamilton a încercat fără succes să treacă de Verstappen, care a primit și o penalizare de 10 secunde pentru coliziunea cu Ricciardo.
Pe parcursul următoarelor tururi, Vettel a construit un avans de circa două secunde, însă a raportat probleme la direcție, în timp ce Bottas a rămas la peste 6 secunde în spatele piloților Ferrari. Unica intrare la boxe a piloților a avut loc începând cu turul 31, iar Vettel a rămas în fața lui Raikkonen, însă finlandezul a acuzat că a fost chemat la standuri prea devreme.
Bottas și Hamilton au ieșit în aceeași ordine, însă după numai câteva secunde cei doi s-au apropiat semnificativ de Raikkonen, în timp ce Verstappen a revenit pe locul 5 după ce a staționat încă 10 secunde la boxe că penalizare pentru incidentul cu Ricciardo de la start.
În contextul în care Vettel bloca întregul pluton, iar Verstappen era cu peste o secundă mai rapid, Mercedes a apelat la ordine de echipă, iar Hamilton a trecut cu lejeritate de Bottas în turul 46 pentru a urca pe locul 3. Totuși, britanicul nu a fost capabil să inițieze un atac la adresa lui Raikkonen, iar cu 10 tururi înainte de final a propus chiar echipei să-i cedeze înapoi poziția lui Bottas. Acest lucru s-a întâmplat de altfel în ultimul tur, chiar înainte de a trece linia de sosire.
Astfel, prin victoria obținută în Ungaria, Vettel și-a extins avansul în fruntea clasamentului general la 14 puncte, în condițiile în care Raikkonen a ocupat locul doi, iar Hamilton și-a trecut în cont doar 12 puncte pentru locul 4.
Bottas a terminat pe poziția a treia în fața lui Hamilton si a unui Verstappen care s-a apropiat amenințător pe final, fără însă să inițieze un atac decisiv la adresa finlandezului.Natura circuitului și abandonul lui Ricciardo i-au permis lui Fernando Alonso să termine cursa pe locul 6, acesta fiind de altfel și cel mai bun rezultat al său din acest sezon. Spaniolul a terminat în fața lui Carlos Sainz, Sergio Perez și Esteban Ocon, în timp ce coechipierul său Stoffel Vandoorne și-a trecut în cont ultimul punct pus în joc.
prostie sau fair play incredibil in F1 din partea Mercedes?
oare ii va costa titlul la final?
Dupa incidentele de pe pista Hamilton - Rosberg, Mercedes a facut 'ordine' in echipa. Cocosul Rosberg se retrage din F1 iar Hamilton si Bottas nu se ataca pe pista.
Cu toate problemele lui Vettel dupa intrarea la boxe, e bine ca a fost dubla Ferrari!
Faptul ca Ham s-a lasat depasit in ultima curba de coechipier a mai spalat din inganfarea lui, un punct rosu !
Fortza Ferrari!
Mircea ai avut dreptate cu Verstapen, numai ca de data asta victima a fost chiar coechipierul sau, pacat.
acum chiar ca are Alonso sanse sa vina la Mercedes.... e... 'ce trebuie', nu are scrupule
dar felicitari pentru Hamilton, poate fapta sa le mai ia unora din greata provocata de manarelile din F1 .... unii ce sunt fani Alonso .... LOL
Kimi a declarat ca va face tot posibilul sa il ajute pe Vettel in lipsa pt campionatul mondial, a facut un gest fair-play, dar trebuie sa ii recunoastem meritul, l-a tinut in spate pe Lewis, nu a fost un lucru usor deloc! Macar de ar fi atat de rapid Kimi in fiecare cursa...
Lewis, ma mir ca i-a dat inapoi pozitia lui Bottas, adevarul ca Mercedes i-a acordat suplimentar inca 5 tururi desi intelegerea fusese alta. Felicitari!
Stau si ma gandesc la ce diferenta de puncte era Vettel acum fata de Lewis fara acea problema de la SIlverstone, poate avea o sansa cu diferenta de 40 puncte desi tot n-as crede, Mercedes este mai rapida. Lewis i-a dat pozitia inapoi lui Bottas pentru ca stie ca in cursele viitoare, Mercedes ii mananca cu fulgi cu tot pe Ferrari.
Afara cu Max, sa vina Sainz, sa procedeze intocmai ca si cu Kvyat, alta popicar pe traseu!
masina nu mai e ata de slaba pe cat era, altfel ... ce drku a facut Alonso pana acum daca se putea mai bine!?
p.s.nu-l mai plingeti pe kimi,nu se bate la nimic inafara de salariu
Unghia in gat in tacere, daca carcotiti doar va faceti de ras.
Frumoasa cursa bazata pe munca de echipa fiecare avand alt interes......avand in vedere ce li s-a comunicat ambilor piloti Mercedes era foarte urat din partea lor sa nu respecte intelegerea........au fost ordine de echipa de ambele parti doar ca la Mercedes a fost mai evident. A fost frumos sa vad 2 Ferrari si 2 Mercedes la o diferenta asa mica ......
Concluziile mele:
- Raikkonen a dovedit ca este un pilot de echipa si ca merita sa fie in Formula 1 si la Ferrari, este intr-o vizibila crestere de forma trebuie doar sa continue seria rezultatelor pozitive. Sper sa il vad si la anul la Ferrari.
- unde este "specialistul ala" care spunea ca Verstappen este cel mai in forma si cel mai bun pilot? Cand am spus ca mai are de mancat paine pana sa ajunga la o echipa mare si sa se bata pentru titlul mondial se facea misto, uite ca nu a trecut mult si caracterul jegos a iesit la iveala din nou, nu este de ajuns ca a stricat atatea curse s-a gandit ca singurul lucru care nu l-a facut era sa ii strice cursa coechipierului...am impresia ca se strica relatiile si pe acolo. Pacat de talent....
- ma bucur pentru Alonso si pentru Mclaren ca au luat o gura de oxigen.....imaginea cu Alonso de dupa cursa a fost cireasa de pe tort.
- gest de gentlemani la Mercedes, probabil au invatat cum sa isi tina pilotii in frau. Hamilton se pare ca a realizat ca Bottas nu este Rosberg si ca este bine sa pastreze relatiile calde.
Urmeaza Spa si Monza unde Mercedes clar sunt favoriti.
Eu mi-as face probleme (daca ar fi cazul) cu cei doi piloti de la Mercedes, unde nu se mai poate pune problema de pilot nr. 1, pentru ca intre Ham si Bottas sunt "doar" 19 puncte.
Cred ca T. Wolf o sa aiba la ce gandii in vacanta care urmeaza.
Îl susții sau nu îl susții pe Vettel ? Comentariile tale se bat cap în cap .
si 2 : Aducetiva aminte,cite curse,Vettel a pierdut timp in spatele lui Raikonen ,atunci nu sarea nimeni ca de ce la tinut si nustiu ce.Azi Raikonen a ratat ritm,cursa viitoare din nou va arata "forma" sa adevarata
pentru orice eventualitate,sustin si sunt fan Alonso.
Vezi să nu se ia lol de tine. El urăște fanii lui Alonso. Îți spun că eu sunt pățit cu el.
Max a dovedit din nou ca este un pericol pentru competitori. M-am uitat la reluari si nu am reusit s avad macar intentia de a vira, a intrat de-a dreptul in Ricci! Daca Vettel a fost penalizat pentru incidentul cu Hamilton sub SC, atunci Max ca a intrat cu viteza in Daniel in cursa ce penalizare ar trebui sa ia? Cele 10 secunde stop&go mi se par o gluma proasta fata de pericolul pe care il reprezinta individul asta pentru colegi.
Pe langa pericolul in sine, ne-a privat si de un duel real RBR -Mercedes, avand in vedere ca Hamilton ar fi trebuit sa treaca de 2 piloti ai echipei austriece. si nu-I prima data cand strica cursa unor competitor valorosi. si eu cred ca RBR ar trebui sa-l trimit ala Torro Rosso o vreme, poate se mai racoreste.
Ar mai fi de remarcat faptul ca de data aceasta Ferrari a ales strategia corecta. Eu nu as condamna asa tare strategia lor de a-l tine in spate pe Kimi. Pana la urma de ce aceasta strategie este de condamnat in timp ce faptul ca Botas I-a cedat deliberat locul lui Hamilton este de apreciat?
In cazul Ferrari un pilot rapid a fost tinut in spatele celui mai lent, iar Mercedes I-a cerut pilotului care se afla in fata, decimai rapid, sa se lase depasit.
Gestul lui Hamilton de a returna pozitia este de apreciat, dar mie mi se pare ca a fost o metoda de a limita pagubele de imagine. Botas l-a lasat sa treaca si britanicul s-a straduit 20 de ture sa se apropie de Ferrari, timp in care a schitat doar un singur atac, foarte anemic de altfel. Practic, asa cum multi anticipau, Ferrari a fost echipa mai buna in aceasta cursa, incercarile lui Hamilton fiind doar o dovada in acest sens.
Merita felicitat si Alonso, poate ca va reveni mai motivat dupa vacanta avand in vedere rezultatul de astazi!
PS: @Daniel Popescu, in ce cursa ai vazut tu ca Max era "roata la roata" cu Ricci in curba in care olandezul l-a lovit? Se vede pe toate reluarile ca inainte de viraj Max era depasit cu o lungime de monopost.
cursa e pt spectatori nu pt echipe. echipele nu ar exista daca nu ar f nimeni in tribune si la tv sa se uite la ei. deci echipele trebuie luate la palme, fara strategii pt campioni de carton.
Pana una alta, este normal ca echipa sa sprijine pilotul de referinta care le aduce cele mai multe puncte. Kimi, pana una alta are un pic mai multe decat jumatatea punctelor acumulate de Bottas, are myult de recuperat daca se vrea ca Ferrari sa deapseasca Mercedes, bine, acum sa fim seriosi, nu au nicio sansa, motorul Mercedes este inca cel mai puterncic, vin cursele rapide. Daca ar fi asa, Ferrari ar mai avea o singura sansa de castig, la Singapore, desi anul trecut, Mercedes a scastiat acolo, nu cred ca mai reusesc Ferrari ceva acolo, dar vedem.
Ceea ce afirmi este o presupunere. Dar ea nu este sustinuta de fapte. Daca Hamilton era mai rapid decat Botas, de ce a fost nevoie ca acesta sa-i cedeze locul? Il depasea fluierand, asa cum a mai facut-o si in alte ocazii si la sfarsit era pe podium fara a fi nevoit sa-i cedeze lui Botas locul 3.
Eu cred ca Botas, pentru aceasta cursa care nu favorizeaza Mercedes, era multumit cu locul 3, recupera fata de Hamilton -principalul lui competitor- si nu s-ar fi aruncat la bataie cu Ferrari. Lewis era insa mult mai motivat si mai determinat sa depaseasca si pentru a-i face pe plac s-a negociat aceasta "rocada", intai 5 ture si apoi inca 5. Din pacate pentru el s-a dovedit ca nu a fost mai rapid decat Ferrari, de aceea prin turul 65 sau 66 a si renuntat, risca sa-si crape pneurile si sa repete episodul Ferrari de la Silverstone.
De aceea imi mentin opinia ca strategia Mercedes este la fel de (ne)condamnabila ca si cea Ferrari.
Desi monoposturile sunt evident mai rapide ca anii anteriori limitarile de unitati impun curse si strategii de conservare. Pracitc intr-o cursa fascinant e momentul startului, pit-ul si cate o eventuala sicanare soldata cu SC sau VSC. In rest avem mai putine depasiri ca anul trecut.
Trebuie uniformizate anumite aspecte pentru a mai egaliza monoposturile in special unde cercetarea si evolutia nu se poate transpune in productia de serie. Aici vad ca exemplu aerodinamica si sasiul.
Am inteles ca sunt echipe interesate ca Aston Martin, Porsche care si-au manifestat intentia de a intra in F1 doar daca se vor limita anumite aspecte. F1 la liber poate fi sac fara fund si nu-si permit decat 2-3 echipe.
Din tot ce a fost F1 vreodata a mai ramas sunetul motoarelor si acela doar un ragusit in 6 pistoane.
Mlute echipe se duc catre Formula E unde dezvoltarea electricelor chiar se poate transpune in productia de serie. Deja sunt Renault, Audi, Mahindra etc si urmeaza Porsche, Mercedes si BMW. Ferrari au anuntat ca vin ori cu Maserati ori Alfa Romeo. Placut e ca in FE nu castiga mereu acelasi pilot sau echipa.
Formula E este dorita de multi pentru ca ii costa putin, bateriile si alte parti sunt deja dezvoltate de altii, si nu exista nici un fel de dezvoltare de-alungul unei sezon. De fapt nu se dezvolta nimic in FE, asa ca este ok. ca buget.
VAG e in perioada in care e obligat sa se dezica de diesel si isi muta diviziile sport Audi si Porsche in alta zona, evident electrificata puternic.
F1 e interesant pentru ca e hibrid.
La ultima intalnire a motoristilor F1 a participat inclusiv Porsche - http://insideracing.com/index.php/formula-1/item/1195-interest-increasing-as-more-manufacturers-attend-f1-engine-meeting
Cred ca multi iau drept exemplu si esecul Honda si de aici Ross Brawn are ceva de facut, cum sa mentina Honda dar sa si aduca alti motoristi in F1 pentru ca regina curselor devine tot mai sterila.
S-a mai umblat pe la mici detalii ce tin de spectacol in afara pistei dar pe circuit e plictiseala si pace.
Cat despre F1, spui ca este plictis, te inteleg daca nu castiga Alonso, sau poate esti fan Mercedes si te oftica cand castiga o cursa cei de la Ferrari, dar plictisi nu este, avem parte de multa actiune doar ca pentru fiecare inseamna altceva.
Nu spun nimis despre esecul Honda pentru ca am o idee diferita de a ta, eu cred ca ei au intrat nepregatiti in F1, au fost fraieriti de Dennis cu "size zero" si care probabil le-a zis ca daca intra si dezvolta nu stiu ce vor castiga cand realitatea a fost alta. Sa nu uitam ca au avut doi a ani de dezvoltare si totusi la prima sesiune de antrenamente... motorul Honda a fost praf, ca si in sezonul urmator sau actual.
In F1, regina curselor auto, ma gandesc ca nu ar promova Skoda astfel ca inevitabil daca vor intra va fi cu brandul de Porsche.
Acum depinde cum vrei sa privesti problema daca reprezentantii VAG sunt si Porsche sau nu. In cele din urma e o divizie si umbla pe unde are treaba si isi pun ce brand doresc in functie de interese.
De dorit multi isi doresc in F1 dar decizia e buna numai in anumite momente.
Cum VAG e proprietar peste Porsche de doar cativa ani ma gandesc ca prioritatile sunt reevaluate.
Sper din 2021 sa vedem ori Red Bull Porsche ori McLaren Porsche si altii.
Cred ca asta urmaresc cei de la VAG(Porsche) - motoare hibride si buget limitat.
Statistic vorbind, pe cifre, sunt mai putine depasiri ca anul trecut, sezon tot plictisitor animat din cand in cand de lupta interna Mercedes.
Cum trece faza de start toata lumea se incoloneaza si tine 1-2 secunde distanta pana la primul pit.
Se mai intersecteaza unul cu altul cand au strategii diferite.
Cu cateva mici exceptii cand cei puternici au plecat mai din spate din grila nu am vazut racing. Numai duminica la Hungaroring toti 3 Ferrari, Mercedes, RB mergeau incolonati. Da, (n-)au depasit, la ordinele de echipa.
Cuvantul de ordine in F1 este management: tyre management, engine management, race management etc.
Nu e vina constructorilor. Asa a decis managementul. E Formula "contabililor".
Banuiesc ca nu-s asa de scumpe gumele alea. Ca sa cresti spectacolul ia sa-i oblige cu 2-3 pituri obligatorii pe cursa.
Ma astept in partea a doua a sezonului hazardul sa vina de la epuizarea stocului de unitati si aplicarea penalizarilor pe grila.
Kimi nu este in lupta pentru titlu
dc ii iseseau diferit primele 5 curse era altceva
a fost LOGIC ca Ferrari sa-l favorizeze oe Vettel sa ia 7 PUNCTE in plus pt lupta la titlu
desemenea a fost LOGIC ca hamilton sa-l lase pe Bottas sa treaca
HEY a castigat 2 curse in acest sezon si este in lupta pt titlu ...
Dc la sfarsitul sezoinului lui Bottas ii plisea cele 3 puncte si nu lui Ham ... atunci?
MB a facut ceea ce trebuie nu l-au defavorizat pe Bottas fiindca e in lupta pt titlu
Presa ii plin de amabilitatea lui Ham de parca l-a depasit pe Bottas in conditii de cursa
cu amabailitatea lui Bottas cum ramane?
Hungaroring e un circuit difcil si de regula cu curse plictisotoare (cum a fost si acesta,, am fodt acolo cu o gasca de prienteniu si jumatatea cursei am stat la zona de catering la umbra si la bere )
bv lui Bottas ca i-a dat o sansa lui Ham ca poate poate ...
nu a fost sa fie
in rest stiti ce
BV Vettel si Kimi
Forza Ferrari!!!!
P.S.
Kimi prin aceasta cursa si-a semnat contractul pt 2018
Prima regula in F1
"nu ai voie sa-l scoti din cursa pe coechipierul tau!"
nu tare i-a iesit ... cum a spus cineva mai sus ... mai are de invatzat
la sf de 2018 la Riccardo ii expira contractul cu RBR
nu m-as mira sa fie in combinezon rosu incepand cu 2019 ...
Daca cursele sunt asa de plictisitoare cine te opreste sa uiti la altceva? La TV sunt monotone rau, urmareste o cursa de pe circuit, probabil o sa-ti schimbi parerea, nu de alta dar cred ca te-au tampit comentatorii de la DIGI cu comentariul lor, o dejectie.
Am avut o discutie cu cativa prieteni despre sunetul motoarelor si cat de bine se aude de pe circuit si cat de slab pare la TV, dar si ca este mai usor pentru copii (si nu ma refer doar la ai mei) sa vada FP si cursa fara sa fie nevoie de casti sau dopuri, pur si simplu este foarte ok pentru orice fan. Evident sunetul motoarelor se aude mai bine pe circuit decat la TV :P
Dar sa revin la cursa, startul a fost mai bun decat mai asteptam pentru pilotii Ferrari, si surpriza a venit cand Verstappen l-a lovit pe Ricciardo si din pacate acesta din urma a abandonat... pur si simplu le-a facut o favoare celor de la Mercedes... dar asta este, pacat de incident, un pic cam mare penalizarea totusi.
Cei de la Ferrari au mers foarte bine, pana cand Vettel a inceput sa aiba probleme serioase cu volanul, dar nu m-as fi asteptat niciodata sa fie atat ce atent si concentrat pe ceea ce trebuie sa faca in fiecare tur, plus am fost uimit sa vad ca Raikkonen isi face treaba foarte bine si apara interesele echipei, bravo lor! Amandoi s-au descurcat foarte bine, mult mai bine dacat ma asteptam. Fimiu era entuziasmat pentru ca am fost la sesiunea de autografe si a primit un autograf de la Vettel :P Dar am fost si la alte echipe pentru autografe :P Suntem fani Ferrari dar respectam si concurenta :P
Finalul cursei, ce pot sa zic, dubla Ferrari! Vettel a condus foarte bine, neasteptat de bine, Raikkonen la fel, bravo lor si echipei!
M-a bucurat ca Hamilton i-a dat locul lui Bottas inapoi, a fost corect dar ma asteptam s-o faca cu cateva tururi inainte de final, nu in ultimul tur...
Urmeaza o pauza de cateva saptamani si cred ca cei de la Ferrari au mult de munca, si multe probleme de rezolvat pana la urmatoarea cursa. Multa bafta in continuare :P
Un mare plus pentru Alonso si Honda, era o cursa in care aveau mari sanse la puncte si cred ca este o reusita in sine ca au terminat cursa, dar nu pareau atat de bucurosi...
Sa vedem testele de maine, se anunta interesante, mai ales ca o sa-l vedem pe Kubica intr-un monopost actual :P
In rest, multa sanatate si bafta in continuare :P
Te salut cu caldura Soxy. Si pe tine GTS. Soxy a pus punctul pe i in problemele acestei curse: dubla rocada a pilotilor Mercedes, strategia si deciziile celor de la Ferrari, situatia de la RBR ...
O singura chestiune mai am eu de adaugat, pentru ca pe problemele de mai sus nu mai nimic de zis avand in vedere ca sunt intru totul de acord cu punctele de vedere exprimate: ma bucur pentru Perez ca a reusit sa termine in fata lui Occon.
Si chiar daca pe vremea lui Schumi l'am detestat sincer si pur pe Alonso acum ma bucur pentru el si cred ca daca ar avea cu ce ar mai putea inca sa predea lectii de pilotaj.
Din cateva cautari superficiale gasesc ca Volkswagen AG detine toate subsidiarele mentionate, inclusiv Porsche.
Inteleg ca prima incercare nereusita de preluare a avut-o Porsche asupra VW dupa care i-au inghitit VW AG definitiv.
Colaborarea fiind foarte stransa intre cele doua branduri, fiind pe undeva o afacere de familie e greu sa spui cine e in spate defapt.
Cat despre curse, as putea ajunge cel mult la una pe an pe circuit dar restul tot la TV le urmaresc.
Daca faci o pasiune pentru ceva chiar daca acel ceva dezamageste pasiunea tot ramane.
Urmaresc F1 de mai bine de 20 ani, din vremea cand Ferrari pierdea piese din masina pe circuit. Cum as putea sa renunt acum...?
Chiar daca sunt ei fani Ferrari. Si eu sunt. Dar Vettel merita locul 1. Sa conduci mai mult de jumatate de cursa cu volanul "stramb". Si nu fiecare tur la fel, cum a precizat si el. A trebuit sa se adapteze din mers. La vitezele acelea si pe un circuit asa virajat nu e usor.
Ferrari, ce rezolva daca il lasa pe Kimi sa treaca de Vettel. ramanea pe 1. Si Vettel pierdea sigur 2-3 locuri. Asa si-au asigurat o dubla. Au nevoie de puncte la echipa. Kimi e departe de lupta pt locul 1 la piloti.
Din linkul tau am extras doua citate
"Volkswagen AG announced a deal with Porsche SE, resulting in VW's full ownership of Porsche AG on 1 August 2012." fiind ceea ce stiam.
" In June 2013, Qatar Holdings, through the Qatar Investment Authority, sold its 10% holding in Porsche SE back to the founding family, giving them 100% voting rights in the holding company.[38] Porsche SE currently owns 50.73% of the voting rights in Volkswagen AG as the largest (controlling) shareholder." este ceea ce nu stiam eu.
Aceeasi sursa https://en.wikipedia.org/wiki/Volkswagen_Group
"Volkswagen AG purchased the remaining stake in Porsche AG equaling 100% of the shares in Porsche Zwischenholding GmbH, effectively becoming its parent company as of 1 August 2012.[36]"
Ideea e ca-i o imbarligatura de famile la varf.
https://en.wikipedia.org/wiki/Porsche
VW AG detine Porsche AG. Porsche AG e parte a holdingului Porsche SE care si ei la randul lor detin 50,73% din VW AG.
In final iti dau dreptate numai in parte. Dupa cum se vede nici VW nici Porsche nu detin 100% ceva dar in termeni contractuali fiecare are cate o bucata mare din celalalt.
Salutari!
The Scuderia are expected to announce an unchanged driver line-up for 2018 at the Italian GP with Sebastian Vettel and Kimi Raikkonen set to sign contract extensions.
Hamilton's contract with Mercedes runs out at the end of next season and the Briton has been linked with a switch to Ferrari before he ends his Formula 1 career.
"Ending his career with Ferrari would be a privilege, but until now we did not go very far with Lewis," Marchionne told Motorsport.com.
"I will not talk about the future. And then we have two great drivers in the house and do not want to talk about alternatives."
Auziti ce zice individul asta :((( Nu :(( Acuma nu mai pot sta linistit vacanta de vara pana nu stiu sigur ca is confirmati pilotii Ferrari. Lewis nu poate merge la Ferrari nu cred.
Va fi o onoare sa te am fan Ferrari :) ! Dealtfel cele mai obiective informatii despre team de la tine le aflu :) !
Felicitari Ferrari, Vet, Rai si Bot.
Ferrari respira un pic mai usor acum in vacanta dar dupa pauza cred ca se va incinge din nou atmosfera.
Si sa nu uitam de Alonso care a "stricat" ceremoneia de premiere.
Vacanta faina.
https://www.youtube.com/watch?v=IOnbUNRGlZc