Red Bull Racing a anunțat marți că i-a prelungit contractul lui Max Verstappen pentru încă trei sezoane, astfel că noua înțelegere va expira la sfârșitul sezonului 2023.
Precedentul contract al pilotului olandez urma să expire la sfârșitul sezonului 2020. Inițial, Verstappen anunțase că va decide dacă va rămâne la Red Bull în funcție de rezultatele pe care le va obține în cursul acestui an.
Cu toate acestea, olandezul a acceptat în cele din urmă prelungirea acordului, mai ales în contextul în care sezonul curent va avea o relevanță mai mică pentru 2021 ca urmare a schimbării regulamentului tehnic. În plus, decizia să ar putea avea legătură și cu faptul că Charles Leclerc și-a prelungit contractul cu Ferrari până în 2024.
"Sunt foarte bucuros că mi-am prelungit parteneriatul cu echipa. Sosirea celor de la Honda și progresele din ultimele 12 luni îmi oferă și mai multă motivație și încredere că putem câștiga împreună. Vreau să câștig cu Red Bull, iar obiectivul nostru este să luptăm împreună pentru un titlu mondial", a declarat el.
Verstappen a fost promovat la Red Bull în sezonul 2016, iar până în prezent a obținut 8 victorii și un loc trei în clasamentul general în sezonul 2019.
Verstappen îl va avea drept coechipier pe Alexander Albon, care și-a prelungit contractul cu Red Bull până în 2020.Dacă Leclerc și Verstappen și-au stabilit deja viitorul de după 2020, Sebastian Vettel și Lewis Hamilton nu au decis încă ce vor face în 2021. Ferrari a confirmat anterior că a discutat cu Hamilton despre perspectiva unui contract, însă susține că este prematur să vorbească despre un transfer.
Via Red Bull
1-daca-i ortodox verstappen jr ;
2- daca sarbatoreste Craciunul pe rit vechi conform calendarului iulian , decalajul de 14 zile dintre cel gregorian si cel iulian cautionandu-i in buna masura aceasta fervoare fundamentata doar de Nasterea Domnului ceea ce mie-mi pare totusi foarte putin probabil iar concluzia nu-mi indica nimic altceva decat un alt derapaj mediatic zgondos ,TM acneea olandeza
Nu, Mercedes nu se va retrage.
Iar Hamilton va ramane acolo mai mult ca sigur. Si pana cand Hamilton va fi acolo, Max nu se va duce.... Iar dupa 2023 este posibil ca Hamilton sa se retraga si sa vina atunci olandezul in locul sau. Cred ca asta a si fost planul lui Max.
Un talent mare sper doar sa nu i se aplice vorba aia: nascut talent si a murit speranta.