Sezonul 2020 se anunță unul efervescent pe piața transferurilor în Formula 1, în contextul în care nu ai puțin de patru piloți de top se vor afla la finalul contractelor.
Printre ei se numără și Max Verstappen, care a anunțat că modul în care va evolua Red Bull Racing în prima parte a campaniei de anul viitor va avea un rol important în decizia să cu privire la sezonul 2021.
"Evident că știu că, după anul viitor, vor fi mai multe posibilități. Mai am un an de contract. Cred că este mai important să vedem ce se întâmplă la începutul sezonului. Iar apoi vom vedea ce se întâmplă. Cred că Red Bull îmi poate oferi un titlu, de aceea mă aflu la echipă", a declarat olandezul.
Între timp, șeful Christian Horner laudă prestațiile lui Verstappen din sezonul recent încheiat, în care a obținut trei victorii, semn că Red Bull s-ar putea implica în lupta pentru titlu în 2020.
"Cred că a fost cel mai bun an al lui Verstappen în Formula 1. Trei pole position-uri, dintre care numai două au fost păstrate, și trei victorii.
Nouă podiumuri este o performanță cu adevărat impresionantă în acest an", a precizat el.Presa internațională speculează de câteva săptămâni că Ferrari este interesată de serviciile lui Lewis Hamilton pentru sezonul 2021, ceea ce i-ar oferi lui Verstappen oportunitatea de a pleca la Mercedes. De altfel, atât contractul lui Hamilton, cât și contractele lui Sebastian Vettel și Charles Leclerc cu Ferrari urmează să expire la sfârșitul sezonului 2020.
Via Autosport
pentru mine tu ii la fel de dezgustator precum lewis hamilton !
Pana atunci 44 se distreaza cu 46:
https://www.youtube.com/watch?v=8Fy-GS2HbQI
https://video.gazzetta.it/rossi-hamilton-supersfida-si-scambiano-mezzi-risultato-adrenalinico/1db06d70-1c42-11ea-834c-2e3665355f64?vclk=home_generico
Deci, la anul va fi chiar interesant, va fi mult suspans... cine cu cine semneaza. Vor fi multi piloti care vor putea negocia cu orice echipa.
cercelarii 44 și 46.Probabil în 2021,vor fi istorie alături de Alonso ,Vettel,Kimi.Max speră să câștige în 2021,dar la fel speră și alții.Depinde la ce echipă ajung fiecare.Nu știm care echipă va fi mai bună,că de echipă depinde victoria în primul rând.
Am spus-o de mult, ca Ricci si Perez ar putea arata/face mult mai mult la alte echipe... adica la echipe de top.
Daca Ricci ar fi fost la Ferrari, sigur n-ar fi terminat pe locul 5 precum Vettel aka campionul de carton.
Sper sa nu se fi nascut talent si sa moara speranta.
sebastian vettel nu si-o "furat-o" de la Arsenie Boca si asta deoarece multiplul campion german o terminat 10 curse inaintea monegascului in acest sezon iar leclerc o izbutit sa termine numai in 7 randuri inaintea lui sebastian vettel iar in calificari scorul ii intr-adevar in favoarea lui leclerc, 11 - 9 dar cu precizarea ca sebastian n-o putut participa la Q3 in austria ia in germania nicimacar la Q1 !!!
rotitule , tu ii inca cu temele nefacute la F1 !
ba din contra , totu-i cristal daca pizma-i trecuta in plan secund , cele 2 victorii ale lui leclerc is dupa smerita mea opinie mai mult decat circumstantiale , conjuncturile fiind lesne de identificat :
1- la spa o beneficiat de remarcabilul pilotaj defensiv al lui sebastian vettel in fata lui hamilton coroborat cu altruismul germanului care culmea ca n-o fost rasplatit similar dupa numai o saptamana!!! in italia in calificari printr-un banal slipstream pe final de q3 , cvadruplul campion german oferindu-i monegascului cca 4 secunde in Ardeni care s-or dovedit decisive pentru Arsenie Boca in finalul cursei belgiene
2- la monza va ofer dvs cuvantul pentru a elucida o data pentru totdeauna corectitudinea primului loc pentru leclerc la finalul cursei invitandu-va totodata sa va aplecati putin atentia si spre cele 2 daca nu chiar 3 incalcari grosolane ale regulamentului (a-prima variante; b- della roggia; c-sinistra -destra-sinistra in curva grande ,toate amintite intr-o ordine aleatorie) pe care le-o savarsit leclerc si pentru care nu i-o fost amputata nicimacar o secunda de catre comisia tehnica , aspect care intr-o intr-o antiteza reprobabila cu calvarul indurat de sebastian vettel pentru infinit mai putin savarsit la adresa lui hamilton in parcul jean drapeau din montreal atunci cand miseleste lewis sustinea faptul ca i-o fost pusa viata in pericol iar acest veritabil supliciu canadian pe care vettel l-o indurat cu atata stoicism si pentru care il felicit si pe aceasta cale pe cvadruplul campion german mi-o certificat faptul ca titlurile sezonului 2019 is arvunite din nou de mercedes , marketingul FIA si liberty media lucrand asiduu in ultimele sezoane numai in favoarea individului al carui organism secreta cea mai mare cantitate de melenina dintre cei 20 ai grilei de start
Ce a fact Vettel in acest an, inafara de a se rasuci pe circuit ca un incepator atunci cand avea monopost mai bun?Eg Monza, Bahrain?
Da, Lecrerc era inceaptor in echipa, a facut greseli si el dar era primul an la Ferrari, in schimb, Vettel e in 5-lea an daca nu ma insel, avand si echipa de partea lui. Nu ti se pare hilar???
Nu mai zic de victoriile, pole-position, etc, Lecrerc pierzand victoria la Sochi din cauza incapatanarii lui Vettel. La Singapore, victorie oferita pe tava lui Vettel desi nu facuse nimic pana atunci,