Red Bull Racing s-a evidențiat în acest sezon ca a treia forță a Formulei 1, însă fosta campioană mondială nu este încă suficient de bine pregătită pentru a lupta pentru victorii cu Ferrari și Mercedes.
Principalul punct slab al echipei este motorul Renault, iar constructorul francez a anunțat că următorul update major va fi introdus abia anul viitor.
"Nu există un glonț magic. Următorul mare update va fi anul viitor, când vom avea un concept complet nou. Acela va face diferența, dar, așa cum am spus, se va întâmpla în 2018", a explicat Cyril Abiteboul, șeful celor de la Renault.
Acest anunț îl dezamăgește însă pe Max Verstappen, unul dintre noile talente ale Formulei 1, care spera să lupte pentru titlurile mondiale încă din acest sezon. Olandezul este acum îngrijorat inclusiv în privința șanselor la trofeu pentru anul viitor.
"Vreau să câștig și cred că echipa poate câștiga. Monopostul este un pic mai bine, dar nu există niciun motor nou pentru acest an.
Au promis, dar până la urmă au venit doar cu update-uri minore. Asta este foarte dezamăgitor și sunt îngrijorat pentru anul viitor. Anul acesta am vrut să luptăm pentru titlu, dar suntem departe de asta", a adăugat el.Via SkySports
Comentarii (16)