Dominația autoritară a celor de la Mercedes s-a întrerupt duminică pe circuitul Red Bull Ring, acolo unde echipele care au luptat pentru victorie au fost Ferrari și Red Bull.
În ciuda unui debut ratat de cursă în urma căruia a coborât până pe locul 8, Max Verstappen și-a adjudecat prima victorie din acest sezon chiar pe circuitul unde a fost încurajat de mii de fani olandezi și chiar pe circuitul de casă al Red Bull Racing.
Charles Leclerc a plecat excelent din pole position, în timp ce Max Verstappen a ratat complet startul și a coborât rapid în pluton până pe locul 7.
Valtteri Bottas a profitat pentru a urca pe locul 2, în timp ce Lewis Hamilton a avut reale dificultăți cu Lando Norris, care a fost la un pas să-l depășească pe campionul mondial.
În cele din urmă, Hamilton a rămas pe locul 3 în spatele lui Bottas, în timp ce Norris a fost depășit în scurt timp de Kimi Raikkonen, care a reușit astfel să ajungă pe locul 4 după ce a luat startul de pe 6.
La rândul său, Sebastian Vettel a reușit să urce la start de pe 9 pe 6, iar în turul 4 a progresat pe 5 după ce l-a depășit la rândul său pe Norris, care a ocupat însă rezistenta timp de câteva tururi. Trei tururi mai târziu, pilotul echipei McLaren a fost depășit și de Verstappen, iar pilotul celor de la Red Bull a urcat ulterior pe locul 5 după ce a trecut și de Raikkonen.
Probleme la boxe pentru Vettel și Hamilton
La scurt timp după turul 20, piloții de top au început să intre la boxe.
Chiar dacă luase startul cu pneuri medium, Bottas a fost primul pilot de top la boxe și a fost urmat la scurt timp de Vettel. Mecanicii Ferrari nu aveau însă pregătite două dintre pneuri, astfel că germanul a pierdut aproape 3 secunde la oprirea la standuri.Un tur mai târziu, Leclerc a intrat de asemenea la boxe, în timp ce Hamilton a putut rămâne pe circuit până în turul 30. Totuși, britanicul a "agățat" aripa față într-o bordură și a raportat o pierdere a forței de apăsare aerodinmică, motiv pentru care Mercedes a decis înlocuirea aripii față.
În urma acestei schimbări, Hamilton a staționat mai mult la boxe și a revenit pe circuit în spatele lui Vettel și Verstappen. El a pierdut astfel două poziții și i-a permis lui Vettel să urce pe locul 3, în ciuda problemei de la boxe.
Toți piloții de top au optat pentru pneuri hard, care urmau să reziste până la finalul cursei.
Verstappen, mars triumfal spre victorie
În a doua parte a cursei, Verstappen s-a apropiat treptat de Vettel și, după o serie de tentative nereușite, l-a depășit pe german cu 20 de tururi înainte de final. Un tur mai târziu, pilotul Scuderiei Ferrari a intrat surprinzător la boxe pentru un nou set de pneuri soft și a revenit pe circuit pe locul 5 la circa 7 secunde în spatele lui Hamilton. Echipa italiană a mizat însă pe faptul că Hamilton avea o defecțiune tehnică din cauza căreia era mai lent.
Între timp, Verstappen și-a continuat ritmul excelent și, în ciuda faptului că a raportat sporadic o pierdere de putere, l-a depășit fără probleme pe Bottas și a urcat pe locul 2, la circa 5 secunde în spatele liderului Leclerc cu 15 tururi înainte de final.
Verstappen a urmat aceeași strategie și s-a apropiat treptat de Leclerc, iar duelul dintre cei doi piloți a fost unul memorabil.
Verstappen a lăsat de mai multe ori senzația că îl depășește pe Leclerc, însă monegascul a reușit să revină în joc de câteva ori.În cele din urmă, Verstappen a preluat conducerea cursei cu numai două tururi înainte de final, după un duel în virajul 3 în urma căruia Leclerc a ieșit ușor în decor. De altfel, comisarii au anunțat că vor investiga incidentul după cursă, însă în mod normal niciunul dintre piloți nu ar trebui penalizat. Leclerc a fost astfel foarte aproape de a obține prima sa victorie din cariera în Formula 1.
În timp ce Verstappen își securiza victoria, Vettel a reușit să-l depășească pe Hamilton și a încheiat astfel pe locul 4, în spatele lui Verstappen, Leclerc și Bottas.
Norris a obținut locul 6 pentru McLaren în fața lui Pierre Gasly (Red Bull) și a coechipierului său Carlos Sainz, în timp ce Alfa Romeo a încheiat cursa cu ambii piloți în puncte prin Raikkonen și Antonio Giovinazzi.
După o serie de rezultate încurajatoare, Renault nu a obținut în Austria niciun punct, întrucât Daniel Ricciardo și Nico Hulkenberg au încheiat pe locurile 12 și 13.
Sus manutele rosii !
Ce, n-a castigat cine trebuie ?
Nu inteleg cum poate Louis sa conserve asa bine anvelopele si sa schimbe asa tarziu de fiecare data...
HondaPower
1. Verstappen avea cativa cm in fata lui Leclerc. Deci isi alege traiectoria.
2. Ce e mai periculos decat ce a facut Vetelu ? Cel mult Leclerc iesea in pietris, nu se zdrobea de un zid.
Cu diferenta ca in Canada Vetel venea de la pascut si daca ii dadea un branci lui Lewis il baga in zid, in timp ce in Austria Max era pe circuit si daca ii dadea un branci lui Leclerc asta mergea cel mult in pietris.
Daca tot a taiat sicana in Canada de ce nu i-a lasat trasa libere lui Lewis ? Ce zici, daca facea asa mai avea cm buni in fata lui Lewis ?
Ceea ce conteaza e ca a fost o "revenire periculoasa pe circuit". Atat. Sec. Asta e regulamentul si e bine ca e asa. Astea sunt standardele in F1 si e bine ca e asa.
In cursa de astazi e fost cu totul altceva, nu poti compara. Sunt din categorii diferite.
Cam asta e părerea lui Leclerc. Si la regulamentul actual chiar e discutabil incidentul . Mai ales că Verstappen l-a scos în afara pistei .
Ca sa vezi ce inseamna pilotul. Unde e Max si unde e Gasly (cu aceeasi masina) ?
In general Austria si Ungaria, conform statisticilor, sunt circuite pe care Mercedes nu se descurca prea bine.
Hamilton trebuia sa schimbe si el penurile pe soft si sa incerce best lap. Cred ca totusi a avut ceva probleme cu masina.
Legat de acest weekend am mai multe lucruri de spus:
1) Hamilton si Russell au fost penalizati corect dupa calificari.Din pacate chiar si dupa penalizarea lui Lewis, fanii fierari vor continua sa se victimizeze si sa se simta furati de Statul Paralel.
Albon si Magnussen au incurcat si ei alti piloti in calificari si meritau penalizati dar se pare ca victimele nu stiu sa se planga ca Kimi.
2) Verstappen a fost senzational azi si a castigat duelul noi generatii.Nu vad nici un motiv sa fie penalizat.Fanii olandezului au fost fantastici.
Gasly este tot mai penibil.Sincer mi-ar placea sa revina Kvyat la Red Bull.Alte variante bune pentru Red Bull ar fi Perez si Hulkenberg.
3) Imi pare rau pentru Leclerc.Cu siguranta a-3 oara va avea mai mult noroc.vitelul a facut ce stie el mai bine: sa depaseasca monoposturi mai lente cu 1-2 secunde.
4) Cei de la Mercedes au trecut cu bine peste una dintre cele mai grele curse pentru ei.Cele 5 puncte pierdute la fierari nu reprezinta o problema.
5) Norris este un pilot talentat si un om adorabil.Ma bucur ca a castigat duelul cu plangaciosul Kimi.Mi-ar placea sa-l vad in viitor pe Lando luptandu-se cu Max si Charles pentru campionat.
Carlos Sainz a plecat din coada grilei si a incheiat pe 8..Rezultatul este foarte bun dar cred ca Sainz trebuia penalizat pentru start furat.Oricum spaniolul trebuie sa-i multumeasca lui Alonso ca l-a convins sa vina la Mclaren.
6) Echipa Alfa Romeo a mers bine.Ma deranjeaza ca Kimi nu a incetat sa fie sluga vitelusului.Bovinazzi a facut o cursa buna dupa 10 proaste si a obtinut primul punct.Cred in continuare ca italianul nu-si merita locul.
7) Celelalte 5 echipe parca nu au fost pe circuit.Nu pot sa inteleg lipsa de motivare de care care dau dovada in ultimul timp Perez si Hulk.Nu par interesati sa atace pilotul din fata chiar si cand sunt mai rapizi.Mare pacat pt. ca au dovedit de multe ori ca pot mai mult.
Urmeaza Silverstone. Sper sa avem Hamilton, Verstappen si Leclerc in top 3.
I-a crosetat Max pe toti cu motor Honda. Era un distins domn acum ceva timp la McLaren care nu prea ii convenea nimic. Interesant este ca atat McLaren cu alt motor merge mai bine decat cu Alonso, cat si alta echipa cu acel hulit motor Honda, se descurca mai bine.
Sa speram ca spectacolul nu a fost doar cursa asta si ca va mai urma.
Cand am zis "plangaciosi" m-am referit la pilotii lu' Fierari. Voi sunteti doar niste "ca..ciosi"
https://www.formula1.com/en/latest/article.verstappen-keeps-austrian-grand-prix-victory-after-stewards-investigation.63E1CoX0wclcdgYxfBsnPn.html
Conteaza prea putin de cate ori a trecut Vettel pe la standuri si de cate ori l-a depasit pe Hamilton, atunci cand germanul e pe locul 4 mondial, si n-a castigat nimic anul asta. Hamilton se poate duce usor in vacanta doua curse, pentru ca oricum nu le va castiga Vettel.
Exista in schimb tot felul de ratati si agramati cu acces la internet si gura mare. Ca in rest nu se remarca cu absolut nimic.
Frumoasa cursa, frumos duel, bravo Max, bravo Lecrerc, bravo Vettel pentru recuperare. Mercedes a avut o zi mai nereusita dar circuitul austriac nici nu este pe placul lor, bravo Mclaren si Alfa Romeo cu ambele masini in puncte.
Secretul reusitei lui Max nu sta neaparat in motorul Honda care desi are potential este departe de Ferrari si Mercedes ci faptul ca puterea mai mica pune stres mai redus pe trenul spate in virajele lente de asta a iesit mai bine din acele viraje mai bine decat oricine.
oare ce se intampla daca max nu rata startul?
ce a facut ham, l-a pozat bine pe bottas?
bravo, kimi!
Verstappen ar fi putut sa mai astepte si il depasea curat intr-o zona DRS. Asa a mai aprins spiritele in ceea ce priveste stilul lui.
Prima data nu a reusit, iar a doua oara a mers la limita regulamentului.
Teoretic, daca ne luam dupa regulamentul actual (care limiteaza duelurile adevarate) ar trebui penalizat.
Trebuia sa castige Verstappen, cu orice chip. F1 nu mai are fani. Liberty Media a facut o regie "impecabila".
Din pacate cei care se uita la F1 de multi ani si-au dat seama de acest spectacol regizat. F1 nu mai este sport, este show.
https://www.youtube.com/watch?v=5klrZThDFHY
Cum sa fie RBR pe hard mai rapida ca Ferrari pe soft.
Inca o data cum am mai spus este campionatul pneurilor si nu al masinilor sau pilotilor.
Cred ca PIRELLI este un factor important in decaderea F1.
Pilotii trebuie lasati sa lupte, sa se apere, sa se atinga usor, dar cu respect sa lase spatiu si pentru oponent in timpul manevrelor, atat pe intrarea in viraj cat si pe iesirea din el.
Pana la urma, este vina FIA si a spatiilor asfaltate din afara pistei ce sunt tot mai mult implementate an dupa an. In anii 80, 90, 2000, daca greseai riscai sa ramai impotmolit in pietris. Acum toata lumea stie ca nu patesc mare lucru decat la Monaco, Singapore sau Canada, asa ca isi permit sa intre prea tare in viraje, sa dea vina pe subvirare si sa-si scoata adversarul in afara pistei. Desi este vina ta ca ai ratat perioada de franare si ca ai avut prea mare viteza in viraj, fapt ce a cauzat subvirarea :) Parca pe vremuri aveam barbati in monoposturi, acum toti par niste fetite plangacioase.
De exemplu in Franta Ricciardo nu ar fi ajuns in situatia sa fie penalizat pentru depasirile din final, daca in loc de asfalt in afara pistei aveam iarba sau pietris :)
ii jale mare in creierul tau daca perspectiva matale asupra sezonului 2020 implica indepartarea lui vettel , autorul unei curse memorabile ieri in austria
"temerarule" , ai totusi permisiunea mea sa iscalesti cu nickname-ul Costel dar fa-mi si mie pe plac c-un simplu aspect : propozitiile/frazele urnestele musai cu litere mici si sub nicio forma nu le incheia cu punct
multam fain anticipat
@Leo
jos palaria pentru comment
Verstapen rebuie bonusat pentru ca l-a fortat pe Leclerc sa iasa de pe circuit, iar monegascul trebuia penalizat pentru ca a revenit periculos si l-a fortat pe Hamilton sa termine pe locul 5!
Apoi, austriecii astia sa puna niste pietris in virajul cu pricina, ca altfel prolificul komentator Kim (ir sen) se trezeste ca Leclerc a iesit pe tarmac, nu pe pietris!:)
Off topic: poate are cineva rabdare sa-i explice academicianului "za punct" semnificatia cuvantului "agramat"!
Punctulet, daca Leo este agramat pentru "labari de aici", atunci LH44 cu "duelul noi generatii" cum este?
Ai 2 variante: ori iti asumi putina responsabilitate si nu mai permiti comentariile complet jignitoare si gratuite la adresa pilotilor sau chiar a altor utilizatori, ori elimini sectiunea de comentarii din articole, ca de-asta esti site de stiri, si nu forum.
Daca nu faci una din astea 2, devii o cocina, si teren de joaca pentru oameni care nu inteleg sportul asta.
P.S. Ghiciti al cui sunt fan? Ferrari, Red Bull, Mercedes? oricare ar fi sunteti niste ratati daca ma atacati :)
Prietene.....diferenta este ca acolo nu sunt permise dejectiile de aici, restul nemultumirilor nu le comentez.
Ziceti mersi ca aici este sat fara caini si va puteti desfasura ca pe maidan.
https://youtu.be/9D9cYz4C0I8
Ai dreptate, limbajul de aici e de multe ori suburban, pentru ca automarket prefera traficul, bunului simt. Cei de pe facebook nu depind de acest trafic si isi "permit" sa dea afara pe cei ce nu corespund.
Dar nu pot sa nu remarc ca si cei de mai sus ca pe grupul de pe facebook sunt doi administratori care iti dau la picioare daca nu dansezi cum canta ei: primul, Valentin Raducan, care se crede buricul Formulei 1 si caruia nu-i poti ajunge la nas nici daca iti pui 3 scaune unul peste altul, si de obicei, oamenii calca pe bec daca zic ceva despre Ferrari si in special despre Vettel. Ceilalti au voie sa-i balacareasca si sa-i ia la misto pe Verstappen sau Hamilton pentru ca nimeni nu-i vede, dar daca zici ceva de Vettel, esti prost, necunoscator, neinformat, etc.....mai zilele trecute postase un articol despre o comparatie Vettel/Senna articol postat partial si dinstinsul crede ca numai el are acces la partea platita de la motorsport/autosport. Ha Al doilea admin e Catalin Manole care nu te de sus, dar care are obiceiul de a posta la fiecare referire legata de Vettel comentarii de genul "nici un misto inca", desi pe grup se face caterinca de Hamilton, Verstappen sau altii, la greu.
Din punctul meu de vedere ar tb sa schimbe numele grupului in Ferrari si restul, ca sa stim macar unde ne aflam.
Pe grupul acela de ani de zile va luati de Automarket si o tot dati inainte cu "standardele" voastre inalte. Asa ca e timpul ca cei de aici sa va dea o replica. Ca iti place tie sau nu. Ai grupul, posteaza acolo cat vrei.
Dupa cum vezi de aici , din "latrina" nu te da nimeni afara, esti liber sa iti exprimi opinia. Proasta sau nu.
Crede-ma sincer , ca nu am de unde să îl cunosc ca om. Sunt prea multe măști și prea puține chipuri.
Intru acolo pentru ca sunt lucruri interesante. Am postat si postez in continuare si nu m-a luat nimeni la sula. Acuma multi o sa trageti concluzia ca le iau apararea....este dreptul vostru dar chiar nu am nici o treaba cine ce si cum, pe mine ma intereseaza cat mai multe informatii despre Formula 1. Iar acolo sunt chiar daca nu va convine. Este strict parerea mea de simplu user si fan.
Va contrazic intr-o singura privinta: acolo nu sunt acceptate injuriile sau jignirile la adresa pilotilor indiferent cine sunt ei, am fost martor la cateva si au disparut imediat. Si mie chiar imi par impartiali unii admini de acolo, sunt membru de cativa ani si niciodata nu mi s-a parut ca au tras cu unul sau cu altul, ca se mai exagereaza uneori este absolut normal nu este singurul loc unde se face asta.
Pentru Vitelul Cabrat, Catalin Manole este cel mai ok tip de acolo dintre admini, insista la adresa lui Vettel tocmai pentru ca este cel mai mistocarit pilot de acolo, cred ca tu nu ai inteles nuanta. Dar este cel mai impartial si cu capul pe umeri de acolo. L-am intrebat cateva chestii in privat si omul m-a raspuns foarte ca lumea si fara figuri. Iar din comentarii se vede ca omul chiar cunoaste fenomenul fara sa se dea expert sau arogant
Restul isi mai umfla muschii cateodata si da este adevarat ca Valentin Raducan are un stil mai din topor asa ca sa fiu mai plastic.
Eu zic sa incheiem discutia asta total inutila, este loc pentru toata lumea. Fiecare isi alege locul.