Vergne domină autoritar ultima zi de teste din Abu Dhabi

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 17.11.2011
Jean-Eric Vergne s-a apropiat la numai o jumătate de secundă de timpul realizat de Sebastian Vettel în calificările din Abu Dhabi şi l-a devansat pe Jules Bianchi cu peste două secunde.

Red Bull Racing continuă să fie singura echipă care ocupă prima poziţie pe circuitul de la Abu Dhabi şi în ultima zi de teste dedicată tinerilor piloţi.

La pauza ce precede sesiunea de după-amiază, Jean-Eric Vergne ocupă primul loc după ce a fost cronometrat cu 1:38.917, timpul său fiind cu numai 0.436 secunde mai slab decât cel cu care Sebastian Vettel a obţinut pole position-ul la Abu Dhabi la volanul aceluiaşi monopost.

În plus, diferenţa faţă de conaţionalul său Jules Bianchi, care testează pentru Ferrari, a crescut semnificativ la aproape două secunde şi jumătate, în condiţiile în care acesta din urmă nu a înregistrat progrese comparativ cu zilele precedente.

De asemenea, McLaren continuă să concureze pe locul trei în clasament prin Oliver Turvey, urmat de Max Chilton (Force India) şi Alexander Rossi, care a propulsat Lotus până pe locul cinci.

Marea surpriză a dimineţii este clasarea lui Sam Bird pe ultima poziţie la volanul monopostului Mercedes GP.

Rezultatul este însă justificat de decizia germanilor de a evalua un nou sistem de evacuare pentru sezonul 2012, principalul obiectiv al inginerilor fiind obţinerea de date, şi nu stabilirea unui timp competitiv.

Abu Dhabi Young Driver Test - Rezultate ziua 3 dimineaţa:

 1.  Jean-Eric Vergne     Red Bull-Renault       1m38.917s
 2.  Jules Bianchi        Ferrari                1m41.347s
 3.  Olivier Turvey       McLaren-Mercedes       1m42.346s
 4.  Max Chilton          Force India-Mercedes   1m42.618s
 5.  Alexander Rossi      Lotus-Renault          1m44.381s
 6.  Esteban Gutierrez    Sauber-Ferrari         1m44.531s
 7.  Stefano Coletti      Toro Rosso-Ferrari     1m44.545s
 8.  Mirkko Bortolotti    Williams-Cosworth      1m46.076s
 9.  Nathanael Berthon    HRT-Cosworth           1m46.299s
10.  Charles Pic          Virgin-Cosworth        1m46.348s
11.  Jan Charouz          HRT-Cosworth           1m47.159s
12.  Sam Bird             Mercedes GP            1m47.624s

Comentarii (2)

  • mobius
    nimic surprinzator
    Nu cred ca este de mirare, Vergne concureaza cu un monopost Red Bull, in timp ce Bianchi o face cu un monopost Ferrari. Se vede clar daca mai era nevoie ca diferenta o face masina si ca Vettel nu este de loc mai bun decat Alonso.
    0 0
  • Digger
    iWWZRBIzcbwOUt
    You're a real deep thinker. Thanks for sahirng.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru