Utilizarea aripii spate, afişată vizual la TV în timpul curselor
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Posibilitatea de a ajuta aripa spate în timpul curselor pentru a facilita depăşirile reprezintă una dintre cele mai importante schimbări ale regulamentului tehnic pentru sezonul 2011, însă până în prezent au existat numeroase incertitudinii privind impactul pe care îl va avea asupra fanilor.
Forul mondial a anunţat însă prin vocea directorului de cursa Charlie Whiting că a pus la punct un sistem prin care fanii care urmăresc cursele la televizor vor fi informaţi vizual în momentul în care unul dintre piloţii are permisiunea de a ajusta aripa spate.
"Nu există niciun motiv pentru care să presupunem că fanii vor fi confuzi. Operarea aripii spate este simplă, vor exista linii de demarcaţie pe circuit pentru a arăta zona unde proximitatea este detectată şi o linie pe circuit în punctul în care piloţii care au sistemul armat îl vor putea activa. În plus, producătorii de televiziune vor primi un semnal de fiecare dată când un sistem este armat, iar acest semnal va fi afişat telespectatorilor", a declarat britanicul în cadrul unui interviu acordat site-ului oficial al FIA.
Forul mondial va decide în această săptămână cât de lungă va fi zona de depăşire de pe circuitul de la Melbourne şi unde va începe exact aceasta, după ce anterior a anunţat că este vorba despre o distanţă de aproximativ 600 de metri situată pe linia de start-sosire.
De asemenea, echipele vor decide de comun acord cu FIA dacă vor efectua un test real privind utilizarea aripii spate în timpul unei sesiuni de antrenamente libere, ceea ce ar necesita o colaborare între doi piloţi ai unei echipe sau chiar între două echipe.
"Aceste lucruri s-au discutat, dar nu a fost luată nicio decizie.
Vom discuta cu echipele posibilitatea de a utiliza o parte dintr-o sesiune de antrenamente de la Melbourne în ziua dinaintea primei sesiuni de antrenamente", a mai precizat Whiting.Informaţii complete despre modul în care funcţionează şi este utilizată aripa spate ajustabila puteţi citi în feature-ul dedicat acestui subiect.
Via | FIA
Comentarii (4)