Marea Britanie va impune tuturor călătorilor veniți din străinătate să stea în carantină la domiciliu timp de 14 zile, iar Formula 1 nu a reușit să obțină o excepție de la această regulă.
Din această cauză, cele două curse planificate pe circuitul de la Silverstone în 19 iulie și 26 iulie nu vor putea avea loc, însă Formula 1 a inițiat deja negocieri cu circuitul german de la Hockenheim pentru a suplini această absență.
Între timp, Formula 1 a ajuns însă la concluzia că circuitul Hungaroring din Ungaria este mai potrivit să găzduiască cele două curse planificate deja la Silverstone.
Explicația oficialilor este că circuitul de la Hungaroring se află la o distanță de numai 420 de kilometri de circuitul Red Bull Ring, care ar urma să găzduiască primele două curse ale sezonului în 5 iulie și 12 iulie, astfel că din punct de vedere logistic ar fi mai ușor pentru echipe să se deplaseze în Ungaria.
În plus, cele două curse din Ungaria ar urma să fie devansate cu câte o săptămână comparativ cu datele etapelor de la Silverstone, pentru ca echipele să nu aștepte două săptămâni în Budapesta.
Practic, noul plan al Formulei 1 este ca sezonul să înceapă cu două curse în Austria în 5 iulie și 12 iulie și să continue cu două curse în Ungaria în 19 iulie și 26 iulie.
Astfel, sezonul ar începe cu 4 curse programate într-un interval de numai 21 de zile.Ulterior, angajații echipelor ar urma să revină în Marea Britanie, să rămână în carantină două săptămâni, iar apoi să plece pentru următorul set de 3-4 curse înainte de a reveni acasă.
"Toate echipele vor să revină la curse și vor face tot ce este necesar, inclusiv patru curse consecutive, chiar dacă vor fi pe drumuri câteva luni", a declarat o sursă din anturajul Formulei 1.
Până în prezent, cursa din Ungaria era programată în 3 august, însă nu este clar dacă dată vă rămâne valabilă în noua configurație a calendarului.
Via Motorsport
Abia astept inceperea sezonului.
Sunt atat de nerabdator sa il revad pe VITELUS cum se da in garduri cu supermasina FIERARII.
Cred ca si-a ratat cariera, la balet cred ca avea mai mult succes decat in F1.
Dar ce sa faci ,daca FIERARII nu au fost in stare sa ii faca o supermasina,ca cea pe care ia facut-o RBR, cand a castigat cele 4 titluri,cu o masina la volanul careia chiar si omaimuta devenea campioana mondiala.
HAHAHAHAAAAAAAAAAAAA
"Zvonul care îl trimite pe Sebastian Vettel la echipa Mercedes Formula 1 începe să prindă contur, mai ales că numele Valtteri Bottas devine din ce în ce mai asociat cu echipa Renault.
Potrivit jurnalistului italian Giuliano Duchessa, care a provocat recent pe Twitter o senzație, președintele Daimler, Ola Kallenius, este încântat de perspectiva recrutării lui Sebastian Vettel.
Acest lucru ar putea ajuta Mercedesul să își crească popularitatea la nivel mondial, pe lângă faptul că poate să câștige o pereche de șoferi care impreuna au 10 titluri de Campionat Mondial.
Problema este că Lewis Hamilton nu privește favorabil sosirea campionului mondial de patru ori și nici șeful său, Toto Wolff, care a spus săptămâna trecută că „vrea să se concentreze pe cei doi șoferi actuali”.
De la sosirea sa la președinția lui Daimler în 2019, Ola Kallenius a avut o relație foarte tensionată cu Toto Wolff, care a alimentat zvonuri despre plecarea sa la Aston Martin.
Prin urmare, Kallenius ar putea ignora pur și simplu opinia austriacă și cu atât mai puțin cu privire la Lewis Hamilton, mai ales că contractele respective expiră la sfârșitul acestui an și nu au fost încă reînnoite.
Fără îndoială, vom ști ceva mai multe despre acest lucru în zilele și săptămânile următoare ..."
zombificat-extenuat de brazilianca lui care o sa mai faca si alti puradei cu sfantu duh si in final cursa decisiva cu vitei calariti de cimpanzei in care o sa castige toti cate ceva numai noi nu, urangutanii platitori.
E facut din alt aluat fata de Alonso sau Rosberg care inhata minimul si o taie sa nu para prosti. Omul pune osu la munca.