Turcia speră să rămână în calendarul F1 şi în 2012
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Viitorul Marelui Premiu al Turciei pentru sezonul 2012 este în dubiu după ce Bernie Ecclestone a dublat taxa de participare de la 13 la 26 de milioane de dolari pe an, ofertă pe care organizatorii au refuzat-o.
Ulterior, atât Ecclestone, cât şi organizatorii şi-au exprimat speranţa că vor ajunge în cele din urmă la o înţelegere, iar cele două părţi s-au întâlnit duminică la Istanbul pentru o serie de negocieri. Rezultatele au fost pozitive şi există şanse ca Turcia să rămână în calendarul Formulei 1 şi anul viitor, potrivit declaraţiilor lui Mumtaz Tahincioglu, preşedintele Federaţiei de Automoblism din Turcia.
"Am vorbit cu Ecclestone şi am discutat planurile pe care le putem implementa. Ambele părţi încearcă să rezolve această problemă. Dacă aş compara situaţia de dinainte de cursă cu cea actuală, există o diferenţă de 50 de procente", a declarat el, sugerând astfel că progresele pentru menţinerea cursei sunt reale.
La rândul său, Yunus Akgul, directorul general pentru Tineret şi Sport, şi-a exprimat dorinţa ca Turcia să continue prezenţa în calendar.
"Vom face tot ce putem.
Vom vorbi cu Ecclestone. Vrem ca această cursă să rămână, dar nu reprezintă totul. Vom menţine acest circuit în viaţă în orice mod. Sunt şi alte competiţii, vom merge acolo. Cu siguranţă vrem ca Formula 1 să rămâne şi vom face tot ce putem", a precizat el.FIA va discuta intern o versiune preliminară a calendarului pentru sezonul 2012 în 3 iunie, iar Turcia are şanse să fie inclusa pe listă provizorie a etapelor. Marele Premiu al Turciei a debutat în calendarul Formulei 1 în sezonul 2005, iar ultimele două ediţii au fost foarte spectaculoase.
Via | Reuters
Comentarii (3)