Trulli ar putea fi înlocuit la Lotus de D'Ambrosio

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 15.11.2011
Jerome D'Ambrosio ar putea deveni noul coechipier al lui Heikki Kovalainen la Lotus în 2012, ceea ce ar genera retragerea lui Jarno Trulli din Formula 1.

Jarno Trulli a anunţat în luna septembrie că va rămâne la Lotus şi în sezonul 2012, însă presa internaţională a lansat numeroase speculaţii potirvit cărora italianul ar putea fi nevoit să se retragă din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon.

Motivul este legat de faptul că Lotus încearcă să-l atragă la echipă pe belgianul Jerome D'Ambrosio, în prezent pilot la Virgin Racing, despre care se anticipează că va fi înlocuit de francezul Charles Pic.

Informaţiile au fost dezvăluite de mai multe publicaţii belgiene şi italiene, care susţin că totul a plecat de la nemulţumirile lui Tony Fernades, patronul Lotus, cu privire la performanţele lui Trulli din acest sezon. De cealaltă parte, D'Ambrosio a avut evoluţii apreciate la Virgin Racing şi se potriveşte profilului căutat de Lotus pentru piloţii săi.

Până în prezent, niciuna dintre părţile implicate nu a comentat zvonurile apărute în presa internaţională.

Via | F1Technical

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru