Toyota si Renault, pregatite sa renunte la Formula 1?
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Formula One Teams Association (FOTA) este pe cale sa se destrame, in cazul in care zvonurile aparute in aceasta dimineata in presa internationala se vor adeveri.
In urma ultimei oferte pe care FIA a facut-o echipelor pentru rezolvarea conflictului, se vehiculeaza ca McLaren, BMW-Sauber si Brawn GP sunt hotarate sa se inscrie in sezonul urmator.
Teoretic, situatia este mult mai simpla in ceea ce priveste Scuderia Ferrari, Red Bull Racing si Scuderia Toro Rosso, intrucat FIA sustine ca acestea sunt deja obligate sa concureze in sezonul urmator, conform unor acorduri semnate anterior in acest sens.
Singurele echipe care, potrivit zvonurilor, nu sunt dornice sa continue in Formula 1 sunt Toyota si Renault. De altfel, presa a speculat anterior ca acesti doi constructori analizeaza oricum retragerea din Formula 1 din cauza crizei economice, japonezii gandindu-se serios spre o reprofilare spre cursa de la Le Mans.
Totusi, o problema suplimentara pentru echipe este reprezentata de intelegerea semnata in unanimitate de FOTA potrivit careia echipa care va parasi organizatia va fi nevoita sa plateasca celorlalte team-uri o compensatie financiara de 50 de milioane de dolari.
Informatiile nu au fost confirmate oficial, insa Bernie Ecclestone, detinatorul drepturilor comerciale ale Formulei 1, a sugerat ca o astfel de alternativa este foarte posibila.
"Probabil ca unele dintre cele 5 echipe care vor sa se inscrie dar nu au fost acceptate vor intra in sezonul 2010. Iar celelalte vor face ce doresc", a declarat enigmatic britanicul in varsta de 78 de ani.Termenul limita pentru rezolvarea conflictului dintre FIA si FOTA expira vineri, 19 iunie. FIA a anuntat ca va trimite fiecarei echipe cate o scrisoare care, daca va fi semnata si returnata forului mondial, va confirma inscrierea echipelor fara conditii in sezonul 2010, conform ofertei prezentate.
Via | Motorsport
Comentarii (0)