Tost: Echipele mici, dezavantajate de noile reguli"

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 14.01.2009
Franz Tost considera ca echipele mici din Formula 1 vor fi dezavantajate de introducerea noilor reguli in sezonul 2009.

Toro Rosso a avut un sezon remarcabil in 2008, reusind prima victorie din istorie pe circuitul de la Monza si terminand in fata surorii mai mari, Red Bull Racing, in clasamentul constructorilor.

Desi asteptarile din partea STR pentru 2009 sunt ridicate din aceste motive, Franz Tost, seful echipei, anticipeaza un an dificil prin prisma noilor reguli implentate de FIA.

"Cu aceste schimbari tehnice majore, echipele mari vor fi capabile sa le indeplineasca mult mai repede pentru simplul motiv ca noi nu avem resurse", a declarat Tost pentru publicatia Autosport. "Daca exista vreo problema cu noile elemente, echipele mari se pot descurca mai bine decat noi. Echipele mici trec prin perioade mult mai bune cand nu sunt schimbari tehnice. Istoria a demonstrat ca, de fiecare data cand exista schimbari majore in sport, echipele mari reactioneaza cel mai rapid, lasandu-le pe cele mici sa le prinda din urma. Este greu de spus daca ne putem mentine sau daca putem imbunatati performantele obtinute anul trecut".

Tost a evitat sa stabileasca un obiectiv clar pentru echipa sa in acest sezon, cu atat mai mult cu cat echipa va testa pentru prima noul monopost abia in luna martie.

"Toro Rosso a avut un sezon 2008 fantastic, echipa reusind sa imbunatateasca pe tot parcursul anului. In acest moment, muncim cat de bine putem pentru a pregati sezonul urmator. Foarte multe lucruri depind de cat de competitiva va fi masina noastra. Iar pentru 2009 vor fi foarte multe schimbari si elemente pe care trebuie sa le luam in considerare: pneurile slick, un ampatament diferit, sistemul KERS si pachetul aerodinamic complet nou".

"In toate aceste cazuri, pilotii vor trebui sa munceasca cu inginerii pentru a se asigura ca sunt in armonie cu masina pentru a obtine maximum de la pachetul disponibil. Anul acesta, acest lucru va fi o provocare pentru cei mai multi piloti experimentati de pe grila".

Sebastien Buemi va pilota monopostul STR3 in cadrul testelor de la Algarve de saptamana viitoare.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru