Tost: "Buemi este un pariu castigat pentru Toro Rosso"

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 22.04.2009
Franz Tost a marturisit ca nu anticipa ca debutantul Sebastien Buemi va reusi sa castige puncte in primele trei curse ale noului sezon si lauda abilitatile de pilot ale elvetianului.

Sebastien Buemi este singurul debutant din acest sezon competitional, restul echipelor preferand sa mizeze pe experienta in contextul numeroaselor schimbari de regulament tehnic fata de sezonul precedent.

In ciuda acestui fapt, tanarul pilot elvetian a reusit sa castige puncte in cursele din Australia si China, surclasandu-l de fiecare data pe coechipierul sau, Sebastien Bourdais. Franz Tost, seful Scuderiei Toro Rosso, s-a declarat surprins de prestatiile lui Buemi, marturisind ca nu se astepta ca acesta sa castige puncte atat de repede.

"Nu ne asteptam sa castige puncte pe parcursul primelor trei curse. Ne asteptam sa isi imbunatateasca performantele de la o cursa la alta si sa castige puncte in a doua jumatatea a anului", a declarat Tost pentru publicatia Autosport. "Dar nu suntem nemultumiti daca s-a intamplat in prima jumatate a sezonului, atat timp cat numarul de puncte este dublat sau triplat in a doua jumatate. In China a facut o treaba buna. In circumstante foarte dificile nu a facut nicio greseala majora.

O data l-a atins pe Sebastian Vettel, dar sa atingi un Red Bull Racing face parte din procesul de educatie al Scuderiei Toro Rosso. Daca lupta pentru o victorie dupa ce face asta, atunci este bine".

Intrebat care sunt motivele pentru care Buemi a obtinut rezultate atat de bune in debutul sezonului, Tost a precizat ca programul de pregatire oferit de Toro Rosso a fost extrem de prolific in acest sens. De altfel, elvetianul a testat intensiv monopostul Toro Rosso de anul trecut in cadrul testelor din iarna trecuta.

"Nu poti ajunge in Formula 1 fara sa parcurgi multi kilometri de teste, iar acum nu mai putem face teste in timpul sezonului. Am fortat foarte mult cu el, chiar daca a fost vorba de o masina veche, dar a invatat despre pneurile slick, despre cum functioneaza un monopost de Formula 1 si despre cum lucreaza inginerii. Este important sa inveti cum gandesc inginerii, iar pentru ei este important sa inteleaga cum gandeste pilotul pentru ca echipa sa coopereze bine. Este un proces important, dar subestimat de unii.

Dar testele din aceasta iarna au fost doar o parte din acest proces. A mai fost si simulatorul si pregatirea fizica. Orice este important pentru a pregati un pilot tanar pentru Formula 1".

Tost considera ca Toro Rosso a castigat pariul angajarii unui debutant absolut in F1, intrucat elvetianul si-a demonstrat deja calitatile. "A avut cateva curse foarte bune in GP2 si chiar a castigat cateva. A fost o combinatie intre rezultatele bune din GP2, performantele din timpul testelor, dar si faptul ca este un pilot din programul Red Bull. Toti acesti factori ne-au determinat sa luam decizia ca ar trebui sa riscam cu el".

Via | Autosport

Taguri: Buemi, Toro Rosso, Tost

Comentarii (2)

  • @buemi
    acesta este un fel de vettel mai mic:)
    0 0
  • interesant
    str folosesc aceleasi motoare ca si scuderie si nu au atatea probleme
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru